Uimitoarele implanturi medicale computerizate

calendar_month 25 Feb 2011, 17:09
Un cip implantat pe creier
O noua tehnologie denumita BrainGate presupune implantarea unui cip direct in craniul unei persoane, pentru ca apoi acesta sa detecteze impulsurile electrice. Acestea sunt, apoi, transmise catre un computer special, care transforma gandurile in actiuni precum miscarea cursorului pe ecran sau deschiderea si inchiderea unei proteze la mana. In prezent prototipul BrainGate este testat pe oameni cu dizabilitati fizice severe.
Ce au in comun o inima si un smartphone?

Cercetatorii olandezi de la IMEC au dezvoltat un nou tip de retea wireless, care de data aceasta nu este nici LAN, nici WAN, ci BAN (Body Area Network).
Sistemul permite organelor vitale sa trimita informatii legate de starea de functionare catre un smartphone. Numita Human++BAN, reteaua consta intr-o serie de senzori in miniatura care comunica printr-un hub aflat pe corp. Human++BAN ar putea fi folosi in diagnosticarea medicala sau monitorizarea unor boli cronice.
Un altfel de ciclop – al treilea ochi la spate

De amorul artei! Wafaa Bilal, artist american de origine iraqiana si profesor la Universitatea din New York,si-a implantat chirurgical in ceafa o camera digitala mica, care captureaza imagini la fiecare minut, pe care le transmite apoi catre website-ul artistului si catre Muzeul de Arta Moderna din Qatar, pentru a fi vizualizate de catre public.
Ajutor pentru membrele paralizate

Cercetatorii de la Colegiul din Londra au dezvoltat Active Book, un cip implantabil care trimite implusuri electrice catre muschi paralizati ai corpului uman. Avand dimensiunea unei unghii, dispozitivul se strecoara printre radacini nervoase, trimitand impulsuri electrice direct catre coloana. Prin implantarea mai multor cipuri, cercetatorii spera sa stimuleze suficiente grupuri musculare pentru a permite activitati precum mersul pe bicicleta sau vaslitul.
Ochiul electronic

Oamenii de stiinta din toata lumea lucreaza la dezvoltarea implanturilor de retina care sa redea vederea celor care si-au pierdut-o. Un astfel de proiect este Retina Implant, care se desfasoara in Institutul de Cercetare Oftalmologica din Germania. Cercetatorii de acolo lucreaza la un cip cu fotocelule, care absoarbe lumina pe masura ce aceasta patrunde in ochi si o converteste in semnale electrice. O sursa de energie externa, plasata in spatele urechii, furnizeaza energie dispozitivului. Cipul isi asuma rolul fotoreceptorilor care au fost distrusi de bolile retinei.
Omul este infectat cu un virus de calculator

Mark Gasson este primul om din lume care a fost infectat cu un virus de calculator. Gassom, un om de stiinta de Universitatea Reading din Marea Britania si-a implantat in mana un cip virusat, pe care l-a conectat wireless la calculatoarele din laborator. Experimentul a demonstrat ca cipul a dat virusul mai departe si sistemelor din laborator. Cercetatorul a vrut astfel de atraga atentia asupra faptului ca dezvoltatorii de cipuri medicale nu acorda suficienta atentie securizarii acestor dispozitive.
Breast on a Chip

Nanotehnologia se dovedeste a fi eficienta si in tratarea cancerului la san. Cercetatorii ar putea folosi nanoparticule magnetice care sa detecteze si sa distruga tumorile canceroase. Pentru a putea realiza testele, oamenii de stiinta de la Universitatea Purdue au realizat un sistem pe care l-au numit "breast on-a-chip" si care reproduce portiuni din sanul unei femei.
Daca rezultatele studiilor se dovedesc a fi un success, tratamentele nanomedicale ar putea fi mult mai putin agresive decat chimioterapia practicata astazi pe pacientii bolnavi de cancer.
Corpul Wireless

Microcipurile medicale RFID isi demonstreaza utilitatea si in cazul pacientilor bolnavi de diabet. Sistemul Wireless Body creat de cei de la PositiveID este format dintr-un cip de marimea unui bob de orez, care este implantat in bratul pacientilor. Diabeticii vor fi astfel scutiti de suferinta zilnica cauzata de intepaturile in deget, intrucat isi vor putea masura glicemia cu ajutorul unui scanner wireless care citeste datele inregistrate de implant.
Lentile de contact cu senzori

In viitor, oftalmologii ar putea monitoriza mult mai usor pacientii, prin folosirea unor senzori micromecanici. O compania din Elvetia a dezvoltat Sensimed Triggerfish, un instrument de monitorizare format dintr-un senzor micromecanic integrat intr-o lentila de contact. Poate inregistra si observa presiunea intraoculara timp de 24 de ore. Pacientul merge la doctor, care ii pune senzorul pe ochi asemeni unei lentile de contact, se intoarce acasa si revine a doua zi, pentru ca medicul sa ii indeparteze dispozitivul si sa analizeze informatiile.
Pielea care lumineaza

Unii oameni aprind lumina cand intra intr-o camera. Altii ar putea lumina cu propriile corpuri, sau mai bine spus, cu LED-urile implantate sub piele. O echipa de cercetatori de la Universitatea din Illinois a dezvoltat un tip de LED-uri maleabile, invelite intr-un strat de silicon, care nu poate fi penetrat de fluidele corpului. In practica, aceasta descoperire ar putea fi folosita in implanturi subdermale cu LED, care sa faciliteze monitorizarea ranilor.