TP-Link Archer C20i, routerul accesibil pe standard 802.11ac, in magazine in octombrie (pret si specificatii)
1/16606
calendar_month 24 Sep 2014, 14:30
TP-Link a anuntat lansarea in Romania a noului router Wireless Archer C20i, device-ul urmand sa ajunga in magazinele locale luna viitoare.
Archer C20i dispune de tehnologie Wi-Fi, 802.11ac, are un design foarte elegant si va putea fi achizitionat la pretul de 185,65 lei.

"Cu viteza wireless de 433Mbps in banda de frecventa libera de 5GHz si 300Mbps in banda de frecventa de 2,4GHz, TP-LINK Archer C20i ofera flexibilitatea a doua retele dedicate si asigura cele mai bune performante wireless. Aplicatiile simple, precum trimiterea e-mailurilor sau navigarea pe Internet, pot folosi banda de frecventa de 2,4GHz, in timp ce aplicatiile care necesita banda mare, precum jocurile online sau streamingul video HD, pot folosi banda de frecventa de 5GHz. Mai mult, toate aceste aplicatii pot functiona simultan fara sa apara blocaje sau intarzieri", potrivit unui comunicat de presa.

Desi nu are antene externe, ceea ce confera un plus de eleganta design-ului general al router-ului, Archer C20i asigura, conform producatorului, un semnal wireless puternic in toate directiile si o acoperire imbunatatita.
Pe langa portul USB multifunctional (dedicat partajarii de fisiere in reteaua locala sau la distanta prin FTP) noul Archer C20i ofera si functia de control parental.