Studiu: 6,5 milione de romani intra lunar pe YouTube. Majoritatea se uita la clipuri muzicale

calendar_month 03 Apr 2015, 09:30
6,5 milioane de romani intra lunar pe Youtube, iar majoritatea se uite la videoclipuri muzicale (60% dintre vizitatori), potrivit unui studiu realizat de Today's.
Cei mai multi romani (94%) vizioneaza videoclipuri acasa, dar 17% dintre acestia au vizionat ultima data un video pe YouTube in timpul pauzei de masa dintr-o saptamana lucratoare. Acesta este unul dintre cele mai mari procente din regiunea Europei de Sud-Est, se mai arata in studiu citat. Dupa muzica, romanii se uita in proportie de 25% la continut dedicat lectiilor despre gatit, 24% prefera videoclipurile despre sport, iar 23% dintre romani se uita la videoclipuri despre politica si in care sunt prezentate stirile actualitatii. Topul este completat de cei 21% care vizioneaza continut dedicat tehnologiei si review-urilor despre gadgeturi.
Spre deosebire de televiziunea clasica, pe YouTube oamenii sunt mai atenti la videoclip. Astfel, 56% din romani prefera sa nu mai faca nimic altceva in timp ce vizioneaza un clip. De asemenea, Romania este tara cu cea mai mare crestere a timpului de vizionare din Europa Centrala si de Est.
"Cifrele YouTube ne arata o platforma pe care romanii o folosesc pentru a se informeza si a avea acces la impresiile altora despre evenimente, actualitate si produsele in care investesc bani. De asemenea, este folosita si pentru divertisment, dupa cum vedem din lista canalelor populare. Este o televiziune online, dar cu mult mai multe posibilitati, avand ocazia sa alegi ce vezi, cand vezi, cum vezi. Asta ar trebui sa retina si cei care creeaza continut, si cei care isi promoveaza produsele prin aceasta platforma", declara Marius Lazarescu, director si fondator Today's.

Noutati




