Samsung Galaxy Tab S 10.4 vs. Apple iPad Air
5/5854
calendar_month 13 Iun 2014, 11:00
Samsung a prezentat in aceasta dimineata noile sale tablete din seria Tab S, device-urile fiind in mod clar un concurent direct pentru cele mai noi generatii de iPad de la Apple, iPad Air si iPad mini Retina display. Va reusi Samsung sa fure utilizatori de la Apple odata cu aceasta lansare? Daca ne uitam la specificatiile hardware, are sanse, asa ca, cel putin pe hartie, balanta se inclina in favoarea coreenilor. In practica, probabil, lucrurile vor sta altfel.
Vom compara Samsung Galaxy Tab S 10.5 cu iPad Air, varfurile de gama ale celor doi producatori.

Display
Ca display, Tab S 10.5 ofera o rezolutie mai mare decat iPad Air, respectiv 2.560x1600 pixeli, fata de 2048x1536 pixeli iPad Air. Samsung spune ca nu doar rezolutia este mai mare, ci ca si culorile reproduse de display-ul Super AMOLED din noua generatie sunt mai puternice si vii daca le raportam la orice alta tableta lansata pana acum. Samsung are un atu pe parte de display, insa nu trebuie sa uitam ca sunt multi useri care au sanctionat Samsung pentru suprasaturarea cromatica a ecranelor sale si au ales alte branduri tocmai din acest motiv.
Hardware
Probabil compararea solutiilor hardware utilizate de cele doua companii este similara comparatiei dintre mere si pere pentru ca, stim cu totii, atunci cand vine vorba despre experienta oferita de un device, ne intereseaza optimizarea software - hardware, si mai putin numarul de nuclee sau frecventa de tact a CPU-urilor. Totusi Samsung a dotat Galaxy Tab S cu cel mai performant chipset al sau, Exynos 5 octa core, tactat la 1,9GHz (exista mai multe versiuni de chipset pentru Tab S, insa aceasta este cea mai puternica). Apple a folosit pentru iPad Air chip-ul A7, solutie pe 64biti, caruia nimeni nu pare a avea ceva de reprosat, oferind performante excelente. Cu alte cuvinte, ramane de vazut ce experienta reala si performante ofera Samsung Tab S.
La capitolul RAM, de asemenea, Samsung bate Apple cu 3GB fata de doar 1GB Apple iPad Air. Dar, din nou, comparam mere cu pere. Ca stocare, Galaxy Tab S ofera 16GB spatiu intern, plus posibilitatea de extindere pana la 128GB prin carduri micro SD. Aici, Samsung bate clar Apple, iPad-ul Apple punand la dispozitia userului (in pretul de 499 dolari) doar 16GB, fara posibilitate de expansiune a spatiului de stocare.
Autonomie
Am ajuns la partea de autonomie, iar interesant este faptul ca in ciuda specificatiilor hardware foarte bune, inclusiv a ecranului cu rezolutie extrem de mare, Samsung promite pana 11 ore de lucru cu Galaxy Tab S. Asta inseamna cu o ora mai mult decat iPad Air, care ofera 10 ore de autonomie.
Design
Trecem peste designul general al celor doi competitori si ne referim direct la greutate si profil: Samsung Galaxy Tab S 10.5 (LTE) are o greutate de 465 grame, in timp ce Apple iPad Air (LTE) are o greutate de 478 grame. Diferenta in favoarea Samsung este minora, dar exista. Ca profil, Galaxy Tab S este mai subtire decat iPad Air: Avem 6,6 mm grosime pentru device-ul Samsung si 7,5 mm pentru iPad Air.
Software, camere foto, pret
Samsung Galaxy Tab S ruleaza Android 4.4 KitKat, iar Apple iPad ruleaza iOS 7. Alegerea intre cele doua OS-uri mobile ramane la latitudinea fiecaruia.
Pe parte foto, Samsung Galaxy Tab S 10.5 ofera o camera principala de 8MP cu blit LED si o camera frontala de 2,1MP. Apple iPad Air dispune, dupa cum se stie, de o camera principala de 5MP si una frontala de 1,2MP.
Ca pret, ambele tablete se situeaza la nivelul de 499 dolari, costul versiunilor de baza.
Nu ne-am propus ca acest articol sa ofere o concluzie, de altfel, ar fi si prematur si, credem noi, inutil, avand in vedere diferentele enorme intre iOS-ul Apple si Android-ul Google.
Concluziile le puteti trage singuri asa ca asteptam comentariile voastre.