Samsung Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge, lansate oficial: carcasa din metal si sticla si hardware de top
1/16773
calendar_month 01 Mar 2015, 21:10
Samsung a prezentat astazi la Barcelona, in cadrul evenimentului Samsung Galaxy Unpacked 2015, noile varfuri de gama, Samsung Galaxy S6 si Samsung Galaxy S6 Edge.

Samsung pare sa isi fi facut foarte bine lectiile de aceasta data. Atat ca design cat si ca specificatii, noile Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge se situeaza, in mod clar, in topul industriei.
Ca design, noul S6 Edge este cu adevarat revolutionar, ecranul fiind unul cu aspect curbat pe ambele laturi.

Carcasa ambelor modele este metalica, iar Samsung afirma, cu rautate, am completa noi, ca "aceste telefoane nu se indoaie" (referire la problemele iPhone 6). Reprezentantii Samsung au spus in cadrul prezentarii ca metalul folosit pentru rama noilor telefoane "este cu 50% mai dur decat metalul obisnuit".

Ecranele celor doua noi flagship-uri Samsung sunt protejate cu Gorilla Glass 4, iar spatele telefoanelor este imbracat cu acelasi tip de material rezistent.
Ambele telefoane ruleaza Android 5, au display de 5,1 inch, Super AMOLED, cu rezolutie QuadHD si 577 pixeli per inch, se bazeaza pe procesorul Samsung Exynos 7420 (64 biti - proces de fabricatie pe 14nm FinFET) - octa-core (patru Cortex-A57 cores la 2,1GHz si patru nuclee Cortex-A53 la 1.5GHz).
GPU-ul este Mali-T760.

Noile Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge dispun de 3GB RAM (LPDDR4) si vor ajunge la consumatori in versiuni cu 32GB, 64GB sau 128GB memorie interna. Trebuie spus ca nu dispun de sloturi pentru carduri micro SD.
Camera foto principala ce doteaza ambele modele Galaxy este de 16MP (f1,9) cu IOS, AF si blit LED si HDR avansat. Din pacate, nici in cadrul acestei prezentari Samsung nu a renuntat la raportarea la concurenta, asa ca aveti mai jos o imagine in care este comparata camera Galaxy S6/ S6Edge, cu cea a iPhone 6.

Camera poate filma 4K si dispune de HDR pentru inregistrari video in conditii de luminozitate scazuta.
Camera frontala este de 5MP cu aceeasi apertura f1,9 ca si camera principala, dispune de HDR, AF si poate filma FullHD la 30fps.
Samsung Galaxy S6 are o grosime de 6,8mm si o greutate de 138 grame, in timp ce modelul Galaxy S6 Edge are un profil de 7mm si o greutate de 132 grame.

Bateriile noilor smartphone-uri sunt de 2550mAh, in cazul Galaxy S6, si de 2.600mAh in cazul Galaxy S6 Edge. Acumulatorii nu sunt detasabili. O alta noutate este implementarea incarcarii fara fir (Wireless charging, pe ambele standardele disponibile in acest moment), dar si a tehnologiei Fast Charging, ce asigura 4 ore de lucru dupa doar 10 minute de incarcare a bateriei.
Ambele telefoane dispun de Senzor de amprenta si vin cu Samsung Pay, noul seviciu de plati al Samsung (certificat PayPal). Aici trebuie spus ca deja Samsung colaboreaza cu cele mai importante nume din domeniu, precum Mastercard sau VISA si noi colaborari urmeaza sa fie stabilite. De asemenea, noile telefoane inteligente ale Samsung suporta cele doua standarde de plata utilizate la scara larga, MST si NFC. Reprezentantii companiei sustin ca platile efectuate cu Galaxy S6 sau Galaxy S6 Edge sunt total securizate si ca datele privind tranzactiile nu sunt stocate pe smartphone-uri.

Pe parte de software, sud-coreeni au pus in aplicare ceea ce trebuiau sa faca de mult timp. Au eliminat mare parte din bloatware si au simplificat foarte mult interfata TouchWiz. Modificarile se vad inclusiv la aplicatia de camera foto:

Samsung Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge vor ajunge in magazine din 10 aprilie, insa pretul oficial nu a fost comunicat de catre companie. Totusi, cele mai recente informatii plaseaza costul undeva la 700 de dolari.