Philips a anuntat pretul monitorului Philips Two-in-One 19DP6QJNS
6/6664
calendar_month 18 Mar 2015, 12:30
Philips a anuntat lansarea comerciala pe piata americana a monitorului Two-in-One - 19DP6QJNS, ce ofera doua afisaje de cate 19 inch si care a primit, la sfarsitul anului trecut, un premiu pentru design in cadrul Computex 2014.
Monitoarele ofera rezolutii de 1280 x 1024p, 16,7 milioane de culori si o luminozitate de 250 cd/m2. Contrastul este de 20.000.000:1, iar timpul de raspuns este de 5ms. Cele doua ecrane de 19 inch (48.3 cm), ofera un display unitar cu o diagonala totala de 32 inch (96,52) si se pot inclina inainte si inapoi pana la 22,5 grade pentru ca utilizatorii sa poata gasi unghiul de vizualizare dorit.
Rama care desparte afisajele celor doua monitoare este de doar 3,5mm. Philips spune ca a conceput acest dual-monitor in urma unor studii care concluzioneaza ca eficienta productivitatii creste in cazul utilizatorilor care folosesc doua monitoare.

Noul monitor de la Philips dispune de difuzoare incorporate, webcam, porturi USB (2.0), DisplayPort, VGA, MHL si HDMI si va ajunge pe piata americana, initial, la un pret de (fara taxe) de 499 dolari.
Asteptam sa vedem daca monitorul va ajunge si in Romania si la ce pret va fi disponibil.



Sondaj

Care e cel mai frumos stadion din Romania din cele nou construite?