Numarul reclamatiilor legate de calitatea serviciilor telecom s-a dublat in 2014 fata de anul anterior

calendar_month 10 Feb 2015, 13:58
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a primit, anul trecut, 1.684 de plangeri de la utilizatorii de comunicatii, cu 46 la suta mai mult fata de anul 2013, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.
Aproape jumatate dintre reclamatii au vizat nereguli in derularea contractelor incheiate in scris sau la distanta cu operatorii, in timp ce nemultumirile legate de calitatea serviciilor de comunicatii s-au dublat comparativ cu anul 2013.
45% din totalul reclamatiilor primite de ANCOM au reprezentat sesizari privind derularea relatiei contractuale (aspectele reclamate au vizat derularea, prelungirea si incetarea contractelor sau neincluderea anumitor clauze minime obligatorii in contracte, dar si faptul ca furnizorii nu au raspuns la reclamatiile sau cererile utilizatorilor de reziliere a contractelor).
Asa cum precizam in randurile de mai sus, calitatea serviciilor a fost in 2014 cea mai reclamata problema de catre utilizatorii romani de servicii de comunicatii. Astfel, cele mai multe astfel de nemultumiri se refera la lipsa sau pierderea semnalului de telefonie mobila si internet mobil, in special in interiorul cladirilor, precum si la faptul ca viteza reala de transfer al datelor este semnificativ mai mica decat viteza maxima promovata de furnizori in ofertele lor.
Va reamintim ca ANCOM a pus la dispozitia utilizatorilor aplicatia www.netograf.ro, unde pot testa si monitoriza gratuit calitatea serviciului de internet de care beneficiaza.
Alte probleme semnalate de utilizatori anul trecut se refera la portarea numerelor (12%), neintelegeri privind modalitatea de facturare a serviciilor (10%), probleme tehnice aparute la furnizarea serviciilor (7%), precum si calitatea serviciilor portale (5%).
Cum arata topul reclamatiilor pe 2014:
- serviciile de telefonie mobila (39% din totalul problemelor semnalate)
- serviciile de acces la internet fix (11%)
- telefonie fixa (8%)
Cum arata topul companiilor de profil reclamate in 2014:
- RCS&RDS (18%)
- Cosmote RMT (15%)
- Vodafone Romania (13%)
- Orange Romania (12%)
- Romtelecom (12%)
Noutati




