Logitech lanseaza doua noi telecomenzi Harmony (preturi si disponibilitate)

calendar_month 17 Apr 2013, 15:27
Ambele dispozitive dispun de Harmony Hub si Harmony Smartphone App ce permit controlul dispozitivelor din comodele sau bibliotecile ce au usile inchise si acces direct la consolele de gaming de la telecomanda universala si smartphone. De asemenea, cu Harmony Hub utilizatorii pot programa sistemul de lumini Philips Hue la luminozitatea si culoarea dorite.
Logitech Harmony Ultimate si Logitech Harmony Smart Control sunt compatibile cu peste 225,000 de dispozitive home-entertainment si peste 5000 de branduri.
Ambele includ Harmony Hub, ce utilizeaza tehnologia wireless Bluetooth pentru a porni console de joc precum Sony PS3, Nintendo Wii si Wii U. Harmony Hub controleaza dispozitivele cu infrarosu ce stau in spatele comodelor închise.
Apta sa controleze pâna la 15 dispozitive, Logitech Harmony Ultimate este o telecomanda cu un ecran color tactil de 2,4 inch ce permite control asupra programelor de televiziune, filmelor si muzicii. Alte functii exclusive includ feedback cu vibratie astfel incat userul sa stie ca telecomanda a primit comenzile tactile si butoane programabile pentru apasari lungi si scurte, care dubleaza astfel functiile disponibile.
Logitech Harmony Smart Control si Harmony Smartphone App pot transforma telefonul iOS sau Android intr-o telecomanda universala, oferind control personalizat pentru opt dispozitive din toata casa, cu ajutorul smartphone-ului.

Logitech Harmony Ultimate va fi disponibila în Europa din luna mai la un pret recomandat de 279 Euro.
Logitech Harmony Smart Control va fi disponibila din luna mai la un pret recomandat de 129 Euro.