Lenovo recunoaste problema "Superfish" si ofera un ghid pentru eliminarea adware-ului

calendar_month 20 Feb 2015, 12:40
Gigantul Lenovo s-a aflat intr-o situatie cel putin delicata dupa izbucnirea, in urma cu cateva zile, a scandalului legat de Superfish, un adware pe care producatorul l-a instalat pe o parte dintre noile sale modele de portabile.
Dupa cum probabil stiti deja, Superfish este un adware pe care Lenovo l-a instalat pe noile produse ale companiei fara sa-si informeze clientii, dar lucrurile au scapat de sub control in momentul in care s-a descoperit ca software-ul a creat, practic, o bresa de securitate. Pentru a potoli avalansa media care s-a declansat, in mod absolut justificat de altfel, chinezii au decis sa ofere suport pentru eliminarea malware-ului Superfish si sa isi recunoasca greseala.
Un comunicat de presa postat pe site-ul companiei da mai multe detalii despre adware, despre modul in care poate fi eliminat de pe produsele Lenovo, si tot aici gasim si o lista completa cu dispozitivele afectate de Superfish (produse livrate de catre companie intre septembrie 2014 si februarie, anul acesta). De asemenea, Lenovo anunta ca a renuntat la instalarea Superfish pe produsele sale.
Iata lista cu device-urile care ar putea avea instalat Superfish:
- G Series: G410, G510, G710, G40-70, G50-70, G40-30, G50-30, G40-45, G50-45
- U Series: U330P, U430P, U330Touch, U430Touch, U530Touch
- Y Series: Y430P, Y40-70, Y50-70
- Z Series: Z40-75, Z50-75, Z40-70, Z50-70
- S Series: S310, S410, S40-70, S415, S415Touch, S20-30, S20-30Touch
- Flex Series: Flex2 14D, Flex2 15D, Flex2 14, Flex2 15, Flex2 14(BTM), Flex2 15(BTM), Flex 10
- MIIX Series: MIIX2-8, MIIX2-10, MIIX2-11
- YOGA Series: YOGA2Pro-13, YOGA2-13, YOGA2-11BTM, YOGA2-11HSW
- E Series: E10-30
In acelasi comunicat de presa, Lenovo tine sa faca precizarea ca adware-ul Superfish NU a fost instalat pe niciun model de notebook din seria ThinkPad si nici pe PC-urile Desktop ale companiei sau pe smartphone-uri.
Daca aveti un portabil Lenovo care apare in lista de mai sus, puteti sa dezinstalati Superfish urmand ghidul pe care chiar Lenovo a decis sa il publice si pe care il gasiti accesand ACEST LINK.
Noutati




