Holographic HoloLens - headset de realitate augmentata, adevarata inovatie a Microsoft (Video)

calendar_month 22 Ian 2015, 11:30
Pe langa noutatile legate de Windows 10, Microsoft a prezentat aseara si Holographic HoloLens, un headset de realitate virtuala si realitatea augmentata care arata cu adevarat de ce este capabila compania americana atunci cand vine vorba despre inovatie.
Microsoft numeste noua platforma "urmatorul pas in computing", iar filmul de prezentare pentru noua tehnologie spune totul. Microsoft incearca sa puna la punct un sistem ce unifica Realitatea Virtuala cu Realitatea Augmentata, iar ceea ce rezulta este cu adevarat fascinant, o combinatie intre lumea digitala si cea reala, un headset care este cu mult superior Google Glass si care ar putea avea aplicabilitate multipla.
Dupa cum puteti vedea in clipul demo, headset-ul Microsoft ar putea fi utilizat cu adevarat in multiple domenii de activitate. Proiectul Microsoft include doua elemente principale. Tehnologia Holographic si headsetul HoloLens, dotat cu difuzoare, mai multi senzori si o unitate de procesare principala, montata in "ochelari". Lentilele care doteaza headsetul indeplinesc doua functii: permit utilizatorului sa vada mediul inconjurator si pot afisa, in acelasi timp, informatiile sub forma grafica ce sunt percepute de purtator (Augmented Reality).
Din pacate, Microsoft nu a dat detalii legate de o eventuala disponibilitate comerciala a acestui wearable avansat. Reprezentatii Microsoft au precizat, insa, ca noul device va fi compatibil cu Windows 10.
Sursa: TheNextWeb
Noutati




