Genti, portofele si alte accesorii ce nu pot lipsi din nicio garderoba actuala

calendar_month 30 Mai 2016, 13:55
În moda de ultimă oră, parcă acordăm tot mai multă atenție detaliilor, unele dintre ele devenind un must have atât pentru barbați cât și pentru femei. Gențile, borsetele, portofelele, husele de telefon, brelocurile, etuiurile de ochelari sunt toate detalii - mai mari sau mai mici - care dau culoare și personalitate ținutei. Din aceste detalii, așa zis nesemnificative, un fin observator poate să înțeleagă uneori mult mai mult din personalitatea unui bărbat sau a unei femei decât daca ar schimba cu ei câteva vorbe.
Gențile de damă
Geanta este prietena cea mai bună a oricărei femei! Puțină lume știe ce conține geanta undei doamne și acest mister se cade sa rămână nedezvăluit. Ea trebuie sa să fie comodă, dat fiind că e purtată pe toată durata zilei, și, ce este totuși cel mai important, să fie la modă!
De foarte multe ori, geanta este accesoriul cel mai greu de achiziționat – mai întâi în funcție de înălțimea, greutatea respectivei doamne sau domnișoare, apoi în funcție de anotimp, și, firește nu în ultimul timp în funcție de ocazii. Chiar și așa, nu putem spune ca nu există destule opțiuni, gențile de damă gasindu-se în majoritatea lanțurilor de magazine de îmbrăcăminte, în magazine de modă online sau chiar și în librarii online sau fizice. De regulă, o geantă va fi folosită la mai mult de o ținută, drept care nu de puține ori, cumpărarea unei genți de calitate se transformă într-o adevărată aventură. Se va potrivi ea ținutei, anotimpului, ocaziilor pe care le avem în minte sau va fi purtată o dată pentru ca apoi să aterizeze pentru totdeauna într-un fund de dulap.
Așadar: cumpărați-vă geanta în funcție de cât de mare nevoie aveți de ea, asigurându-vă în același timp că se potrivește cu piesele de bază din garderoba și abia apoi țineți seama de criteriul modei. La acest capitol, nu veți greși niciodată dacă veți urma calea simplității. O geantă neagră, cu o linie simplă, ușoară și dintr-un material de calitate are șansa să devină prietenul dvs. cel mai bun.
Și ca să revenim la tendințele modei, să ținem minte că, anul acesta, se poarta gențile în formă de semicerc! Sau de felie de pepene! Unele arată și ca niște dreptunghiuri cu latura de sus curbată și colțurile rotunjite. Sunt încăpătoare, fără a părea uriașe, sunt confecționate din materiale tari sau moi, au mânere scurte – curelele de umăr rămânând însă o soluție preferată de multe femei – sau medii, pentru a fi purtate în mână sau pe braț. Imprimeurile, culorile variază cu generozitate, aerul acestui model îndepărtându-se însă de linia așa zis sport.
Geanta cu linii drepte și formă dreptunghiulară, de piele și în culori uni, rămâne în continuare preferata „doamnelor de business”.
Libertatea supremă se simte, ca de obicei, în designul genților pentru adolescente și tinere. Orice culoare, formă și material se poate combina cu orice ținută.
Daca vorbim despre genti de barbati, acestea trăiesc și ele o perioadă de glorie. Specialiștii spun că au fost „luate în serios” abia după cel de Al Doilea Război Mondial, iar începând cu anii 80 au devenit indispensabile. Oricât s-ar mira bunicile noastre, un bărbat din ziua de azi își schimbă și el geanta, în funcție de ocazii. Rucsac, geantă sport, geantă de umăr, borsetă, mapă, geanti de laptop, troller, sunt toate binevenite în garderoba unui bărbat modern.

Cea mai întâlnită pare a fi geanta de umăr, adoptată de adulți sau tineri, ea poate fi din piele, pvc sau pânză, cu un design sportiv sau office, e spațioasă și are o formă dreptunghiulară. O versiune mai mică este borseta de umăr care este foarte potrivită pentru turişti, dar şi pentru orice bărbat ce vrea să-şi țină actele, cheile, telefonul și banii, în alt loc decât buzunarul.
Genţile de voiaj sunt pentru toți cei care călătoresc foarte mult. Trebuie să aibe spaţiu pentru haine, pentru cel puțin o pereche de pantofi şi pentru produsele de igienă personală. Aceasta trebuie să aibă două mânere și compartiment separat pentru hainele murdare.
Genţile sport sunt potrivite pentru bărbaţii și femeile care fac regulat sport sau ies frecvent în weekend-uri . Acestea sunt de regulă mari, încăpătoare, făcute din diverse materiale sintetice precum şi piele. Culorile sezonului sunt foarte puternice, “fosforescente”, având avantajul că pot fi reperate ușor pe un teren de sport sau în natură. Când cumpărăm o geantă sport, trebuie să avem grijă ca aceasta să aibă o baretă de umăr, un fund întărit, confecționat dintr-un material rezistent la umezeală .
Portofele
Bărbații au de multe ori pornirea de a renunța la orice fel de geantă, mai ales când ies seara în oraș, sau, în general, când nu se duc la servici. Portofelul rămâne atunci singurul accesoriu obligatoriu. El trebuie să fie suficient de mare, cât să conțină acte și bani și, mai ales, să aibe o formă potrivită cu buzunarul pantalonilor sau al hainei. Un obiect care este scos și folosit de zeci de ori pe zi este bine să fie din cea mai bună piele și cu un design care să permită păstrarea actelor, cardurilor și a banilor. In present, se poarta portofele de barbati minimaliste, cu căptușeală în culori vii, din piele de cea mai bună calitate și, firește, cu însemnele brandului cât mai discret plasate. Sper că sunteți de acord că un ochi avizat nu are nevoie să vadă pe un portofel inițialele de-o șchioapă ale vreunei firme, ca să înțeleagă că posesorul lui este o persoană sofisticată.
Doamnele din ziua de azi au nevoie de portofele nu atât elegante și din piele de calitate cât de unele “spectaculoase”. De câțiva ani încoace, portofelul a devenit un accesoriu tip gablonț, simpatic, foarte colorat, de forme cât mai neobișnuite și, de regulă, … mai mult decât încăpător. Pe lângă bani și carduri, putem găsi într-un astfel de portofel, cărți de vizită, fotografii, liste de cumpărături și chiar, de ce nu, cosmeticale. De multe ori ornate cu pietre false, paiete, lanțuri, ciucuri, matlasate, cu fermoar sau magnet, aceste portofele de dama nu par să mai țină cont de vârstă sau statut social. Un avantaj incontestabil al acestor piese jucăușe este faptul că pot fi găsite mult mai repede într-o geantă burdușită cu de toate și, mai ales, riscul de a le pierde, este mult mai redus. Așadar, doamnelor, dați frâu liber fanteziei, atunci când vă cumpărați un portofel!
Alte accesorii
În aceeași tendință neconformistă – săi zicem tip gablonț – se înscriu și alte câteva accesorii indispensabile doamnelor și domnișoarelor. Husele de telefon, port fardurile, etui-urile de ochelari, mapele pentru tablete sau umbrelele nu mai au voie să fie „plicticoase“. Ele trebuie – atunci când sunt scoase la iveală – să atragă atenția celor din jur, parcă spunându-le:“în fiecare zi avem nevoie de umor și imaginație!“ Materialele din care sunt fabricate aceste accesorii pot fi de orice tip (pânză, plastic, lână, sfoară, mătase, araeori piele) iar imprimeurile depășesc orice imaginație.
Din oferta extrem de variată a magazinelor sau chiar a unor librarii online, ne putem da seama cât de mare a devenit și cererea la acest capitol. Sectoarele de marochinărie mica din cadrul marilor magazine au devenit neîncăpătoare: zeci și zeci de modele de huse de telefon stau înșirate lângă alte zeci și zeci de modele de etui-uri de ochelari, brelocuri, port farduri, etc.etc. Se poartă, firește, culorile electro, reproducerile după tablouri celebre, imagini cu personaje celebre de benzi desenate sau filme. Liniile geometrice sau, dimpotrivă, formele de animale și păsări, materialele dure sau flexibile atrag privirile atât a adolescentelor cât și a doamnelor respectabile, într-un cuvânt, accesoriile mici vor să ne coloreze viața cu orice preț.
Noutati




