Fuziune a trei mari distribuitori de energie din Banat, Dobrogea si Muntenia: Ce se schimba pentru clienti
3/37965
calendar_month 02 Dec 2024, 13:55

Trei dintre principalii distribuitori de energie electrica din regiunile Banat, Dobrogea si Muntenia, care fac parte din grupul PPC in Romania, au fuzionat sub un nou brand: Retele Electrice Romania. Aceasta schimbare urmareste sa optimizeze operatiunile specifice din cele trei regiuni, printr-o mai buna alocare a resurselor si reducerea birocratiei, potrivit declaratiilor companiei.

Cum va functiona noua companie de distributie a energiei?

Retele Electrice Romania va continua sa gestioneze serviciile de distributie a energiei electrice in Bucuresti si in judetele Ilfov, Giurgiu, Constanta, Tulcea, Ialomita, Calarasi, Caras-Severin, Timis, Hunedoara si Arad. Reprezentantii PPC au declarat ca, prin acest proces de fuziune, se vor introduce noi tehnologii avansate pentru distributia energiei electrice si solutii digitale menite sa imbunatateasca interactiunea cu clientii.

„Rețelele digitalizate și reziliente sunt esențiale pentru a oferi clienților serviciile adaptate la noile realități ale tranziției energetice, cu consum sporit la nivelul locuințelor, producție de energie în mod descentralizat la prosumatori sau mobilitate electrică. Prin fuziunea companiilor noastre, vom îmbunătăți eficiența operațională pe termen mediu și lung, ceea ce ne va permite să accelerăm modernizarea rețelelor de distribuție și să contribuim esențial la tranziția energetică a României,” a transmis Mihai Peste, Director General al Retele Electrice Romania, citat de Financial Intelligence.

Ce se schimba pentru clienti?

Clientii actuali nu vor observa schimbari majore in ceea ce priveste modul de contactare sau accesul la servicii. Centrele de relatii cu clientii, precum si numerele de telefon existente, raman neschimbate. In plus, compania a lansat un nou website oficial, Retele Electrice Romania, care permite utilizatorilor sa verifice intreruperile de curent planificate sau accidentale si ofera acces la alte functionalitati utile.

Aceasta reorganizare reflecta angajamentul grupului PPC de a moderniza infrastructura si de a se adapta cerintelor energetice in continua schimbare, punand accent pe eficienta si sustenabilitate.

sursa: ziare.com
sursa foto: pixabay.com

Redactia hit.ro