Cum iti pregatesti masina pentru iarna: 3 masuri pe care trebuie sa le iei in avans pentru a preveni problemele de pe drum
calendar_month 13 Nov 2020, 09:11
Nu peste mult timp iarna isi va intra in drepturi, iar temperaturile vor scadea pana la limita inghetului. Masina are nevoie de o schimbare a „garderobei“, astfel incat sa fie pregatita pentru vremea capricioasa din timpul sezonului rece.
Pregatirea din timp a vehiculului te ajuta sa preintampini problemele care pot aparea din cauza frigului ori a zapezii. Pentru a te asigura ca masina este in buna stare de functionare si toate componentele vor rezista in lunile de iarna, este recomandat sa mergi la un service autorizat pentru ca verificarile sa fie facute de un mecanic auto priceput.
Iata ce masuri ar trebui sa iei in avans pentru a nu avea probleme cu autovehiculul in timpul sezonului rece:
1. Verifica bateria masinii
Durata de viata a unei baterii auto este de aproximativ cinci ani. Insa, in timpul iernii, efortul este mai mare, motiv pentru care poate „muri“ mai repede. Toamna este momentul potrivit pentru o verificare a bateriei, astfel incat sa o inlocuiesti din timp, in cazul in care da semne ca nu va rezista inca un sezon rece. Primul indiciu ca bateria este deteriorata apare cand temperaturile scad si masina nu mai porneste de la prima cheie. Bateria ajuta motorul sa porneasca, fiind principala sursa de electricitate. Daca te urci la volanul masinii taleRenault Clio, de pilda, si observi ca motorul se chinuie sa porneasca si, in plus, simti un miros ciudat, este momentul sa iti faci o programare la reprezentanta auto ori la un service specializat, pentru o verificare a bateriei.
2. Regleaza presiunea pneurilor
Daca inca nu ai trecut la anvelopele de iarna, nu mai amana schimbarea lor, pentru ca, din cauza schimbarilor climatice din ultimii ani, vremea a devenit imprevizibila, astfel ca prima zapada isi poate face aparitia in orice moment. Pentru a nu fi luat prin surprindere, asigura-te ca treci masina pe anvelopele de iarna din timp si, mai mult decat atat, reglezi presiunea pneurilor. Aceasta poate reprezenta o problema in timpul sezonului rece, intrucat anvelopele tind sa se dezumfle odata ce temperaturile scad. Din acest motiv, este recomandat sa verifici periodic (o data pe saptamana) presiunea pneurilor, cu atat mai mult daca te pregatesti sa pleci la drum lung.
Presiunea pentru pneuri difera de la un autoturism la altul, iar respectarea recomandarilor producatorului auto este esentiala, deoarece astfel anvelopele vor rula mai bine, iar masina va rezista mai mult timp pe drum, indiferent de conditiile meteorologice.
3. Verifica si schimba uleiul de racire
O verificare importanta pe care trebuie sa o faci pentru a te asigura ca masina va functiona in timpul iernii, indiferent de cat de scazute sunt temperaturile, este cea a antigelului. Acesta este folosit pentru racirea motorului si functionarea optima a lui. Lichidul de racire impiedica acumularea cristalelor de gheata pe radiatoare si astfel masina va merge in parametri normali. Pentru ca temperaturile vor scadea in perioada urmatoare, este indicat ca antigelul folosit sa aiba punctul de inghet intre minus 35 si minus 40 de grade Celsius.
Nu in ultimul rand, pentru a-ti dota corespunzator masina pentru sezonul rece, schimba lichidul de parbriz cu unul potrivit sezonului rece si pregateste-ti o trusa de iarna, care sa cuprinda, printre altele, o racleta pentru gheata de pe parbriz, lanturi antiderapante si o lopata, astfel incat sa fii pregatit pentru eventualele blocaje de pe drum cauzate de zapada abundenta.
Sursa foto: Andrey Yurlov/ Shutterstock
Noutati