Apple a vandut 74,5 milioane de iPhone-uri si a inregisstrat un profit record
6/6528
calendar_month 28 Ian 2015, 15:10
Apple a anuntat ca a vandut, in trimestrul 4 din 2014, 74,5 milioane de telefoane mobile inteligente iPhone, ceea ce a generat obtinerea unui profit net record pentru companie, mai exact 18 miliarde dolari.
Succesul inregistrat de americani a fost impulsionat de vanzarile de pe piata din China, unde Apple a intrat in luna octombrie, anul trecut. Dupa cum scrie Agerpres, vanzarile pe piata chineza ale Apple au urcat cu 70% in 2014, la 16 miliarde de dolari, aproape egaland vanzarile de 17 miliarde de dolari inregistrate in Europa.

Rezultatele financiare publicate de Apple arata si o crestere a vanzarilor de Mac-uri cu 14%, dar o scadere a numarului de tablete iPad vandute (scadere de 18%), dupa cum scrie si TheNextWeb.
Rezultatele financiare ale Apple au depasit estimarile analistilor, dar si aspteptarile investitorilor de pe Wall Street, cotatiile companiei americane urcand in urma anuntului cu mai mult de 5%.
Apple isi pastreaza titlul de cea mai valoroasa companie din lume, cu o capitalizare de piata aproape dubla fata de Microsoft.
Atentia analistilor si investitorilor se indreapta acum spre urmatoarea lansare comerciala majora a Apple, Apple Watch, care va avea loc in aprilie. Si se pare ca americanii nu vor dezamagi nici de aceasta data, daca ne uitam la estimarile facute de analisti inca de la prezentarea initiala a ceasului inteligent al Apple.