Agentia Spatiala Europeana lanseaza Misiunea IXV. Vedeti LIVE evenimentul
6/6559
calendar_month 11 Feb 2015, 13:30
Agentia Spatiala Europeana (European Space Agency - ESA) lanseaza astazi Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle) iar evenimentul care va avea loc la portul spatial european din Guyana Franceza poate fi urmarit online, de la ora 14:30, ora Romaniei, informeaza Agentia Spatiala Romana (ROSA), intr-un comunicat transmis AGERPRES.
Misiunea poate fi urmarita live pe Arianespace TV si ESA TV. Misiunea IXV va testa aspecte legate de sistem si tehnologii de ultima ora, pentru a oferi Europei capacitatea de reintrare independenta in atmosfera, precum si baza pentru a dezvolta sisteme de transport sptial refolosibile.

(Foto: ESA)
Misiunea va valida modele de sisteme de transport care incorporeaza atat simplitatea unor capsule, cat si performanta vehiculelor cu aripi (lifting-bodies), avand un grad inalt de controlabilitate si manevrabilitate pentru o aterizare de precizie.
Misiunea va dura 100 de minute de la lansare pana la aterizare.
Cantarind aproximativ doua tone si avand dimensiunile unei masini, IXV se potriveste confortabil in interiorul carenajului protectiv al rachetei Vega. Carcasa din doua piese se va deschide pentru a elibera vehiculul la o altitudine de 320 km.
Cititi in continuare pe acest subiect pe AGERPRES.ro