7 lucruri pe care nu le stiai despre metroul din Bucuresti
7/7283
calendar_month 27 Mar 2020, 10:04
Metroul Bucuresti implineste in noiembrie 2019 "varsta" de 40 de ani. Reteaua de metrou din Capitala asigura in resent, zilnic, transportul a zeci de mii de oameni. Cu 4 magistrale functionale, inca una in curs de finalizare si inca una in faza de proiect, reteaua Metrorex, desi nu la fel de dezvoltata ca acelea din alte orase europene, ramane cea mai rapida cale de a traversa Bucurestiul.

Harta metrou Bucuresti este impartita in patru magistrale functionale la ora actuala.

Magistrala M1 face legatura intre statiile Dristor 2 si Pantelimon, trecand prin statii importante precum Piata Victoriei, Gara de Nord, Eroilor si Piata Unirii.
Magistrala M2 face legatura intre Berceni si Pipera traversand centrul Capitalei prin Piaţa Unirii - Universitate - Piaţa Romana - Piaţa Victoriei.
Magistrala M3 leaga cartierul Militari, de la statia Preciziei, de zona Căţelu (statia Anghel Saligny)
Magistrala M4 se intinde de la Lac Străuleşti pana la Gara de Nord si mai are un tronson pana la Gara Progresul tronson, care este inca neutilizabil.

Lucruri pe care nu le stiai despre metroul Bucuresti

Numarul celor care folosesc "trenul galben fara cai", asa cum a fost supranumit metroul, este de ordinul zecilor de mii zilnic. Chiar daca te numeri printre clientii fideli ai retelei de transport subteran, probabil nu stii prea multe despre istoria acesteia, cum ar fi faptul ca ideea realizarii ei a inceput undeva in prima jumatate a secolului XX.
Iata cateva lucruri pe care putini le stiu despre metroul din Bucuresti, chiar daca nu sunt chiar secrete:

  • 1. Statia Politehnica este plina de fosile vechi de peste 65 de milioane de ani, acestea fiind calcate zilnic in picioare de calatorii care trec pe peron. Scoici, moluste, corali sau alge conservate de pe vremea cand aceste forme de viata existau doar in ape, mari si oceane se regasesc in dalele calcaroase rosii cu care este pavata statia de metrou Politehnica, facute din materie prima extrasa din muntii Gilau.

  • 2. Statia Piata Romana a fost construita in secret, dupa ce fusese scoasa din proiect de Elena Ceausescu, care considera ca statiile de metrou erau prea dese si ca tineretul avea nevoie sa faca mai multa miscare pentru a nu lua prea mult in greutate. Peronul este foarte ingust si delimitat de piloni foarte lati pentru ca statia nu trebuia sa mai existe pe harta metrou Bucuresti. In ciuda ordinului clar, constructorii au pregatit totusi terenul si au construit statia de pe magistrala Berceni Pipera, in jurul anului 1986, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru inspirat atunci cand sotii Ceausescu si-au dat seama de importanta acestei statii si au decis sa o includa din nou in reteaua feroviara subterana.

  • 3. Ideea de a pune metroul si pe harta Bucuresti i-a venit lui Nicolae Ceausescu dupa o vizita la Viena. Atat de mult i-a placut metroul din capitala Austriei, incat s-a ambitionat sa demonstreze ca poate avea si el o astfel de retea in Bucuresti.

  • 4. Metroul Bucuresti ar fi trebuit sa lege Drumul Taberei de Balta Alba, insa Ceausescu l-a mutat "din pix" in Militari, considerand ca in Drumul Taberei locuiau "burgheji", fiind ridicat pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Nu a contat pentru el nici ca Drumul Taberei era, la acea vreme, cel mai aglomerat cartier din Bucuresti, nici ca dezvoltarea cartierului Militari era abia la inceput.

  • 5. Metroul Bucuresti a fost construit intr-un ritm record, de aproape 5 kilometri pe an, similar cu cel din Germania, Franta, Marea Britanie, SUA, Rusia si China. Si totul s-a facut cu forte si resurse romanesti.

  • 6. Muncitorii nici nu stiau ce construiesc atunci cand, in 1975, au inceput lucrarile la reteaua de "metrău", asa cum ii spuneau, pentru ca nimeni din Romania nu auzise de asa ceva pana la vremea respectiva.

  • 7. Primul vagon de metrou a fost adus in Capitala cu ajutorul unei masini si sute de muncitori au participat la punerea lui pe sine. Primele garnituri de metrou care au circulat prin tunelurile Bucurestiului au fost fabricate la Arad.