Reinas - o superba poveste de initiere, in spiritul anilor 90, vine in cinematografe din 28 februarie
3/38283
calendar_month 24 Feb 2025, 17:23

CAY Films va invita sa va incepeti primavara la cinema cu Reinas – O dulce revedere in care regizoarea Klaudia Reynicke „combina realismul cu miracolul impamantat intr-o poveste de familie inteligent scrisa, plasata intr-un context istoric mult mai larg” (Variety) – tulburarile politice din Peru de la inceputul anilor ’90.

In vara anului 1992, totul pare sa se intample cu o viteza uimitoare la Lima. Lucia, Aurora si mama lor, Elena, se pregatesc sa-si ia adio de la familie si de la prieteni, hotarate sa plece din Peru. Viata sociala si politica a tarii le tulbura planurile, dar nu la fel de mult precum aparitia in viata lor a lui Carlos, tatal fetelor, revenit dupa o lunga absenta. Regrete mai vechi si iluzii legate de viitor vor duce la trairi contradictorii, la frustrari si temeri hranite de incertitudine, toate in fata adevarului dureros a tot ceea ce implica plecarea. 

Filmul, o oda emotionanta apropo de legatura dintre surori, cea familiala si, mai ales, forta maternitatii si a relatiei tata-fiica, a avut premiera mondiala anul trecut in selectia de la Sundance, iar pe cea europeana la Berlinale 2024 unde a luat premiul pentru cel mai bun film - Generation Kplus, iar la Locarno a fost distins cu Premiul Publicului, Piazza Grande 2024. 



Trailerul poate fi vizionat pe: https://youtu.be/z2KvrKTxQAk 

Reinas, „aceasta drama domestica intima despre maturizare si renuntare” (The New York Times) va putea fi vazut in prima saptamana la: Bucuresti (Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului, Cinema Union, Hollywood Multiplex, Movieplex), Botosani (Cinema Unirea), Brasov (Cinema One), Cluj-Napoca (Cinema Arta, Cinema City Iulius), Constanta (Cinema City City Park), Galati (Cinema City), Gura Humorului (Casa de Cultura), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Miercurea Ciuc (Csíki Mozi), Satu Mare (Cinema One), Sibiu (Cinema Ion Besoiu, CineGold), Suceava (Cinema Arta, Cinema Modern), Timisoara (Cinema City Shopping City, Cinema Timis, Cinema Studio) si Zalau (Cinema Scala). 

Pe 1 martie, premiera de la Cinema Arta Cluj va fi urmata de o petrecere in stilul anilor ’90 despre care puteti afla mai multe detalii pe: https://fb.me/e/3ik6Xv8tl 

Mai multe informatii despre film si programul actualizat poate fi gasit pe website-ul distribuitorului: https://www.cayfilms.ro/filme/reinas 

Reinas este „o poveste despre maturizare atat pentru copii, cat si pentru parinti ce devine o relatare emotionanta a legaturilor care unesc si a provocarilor care aduc schimbarea.” au scris cei de la Screen Daily concluzionand: „este clar un film de vazut, poate (de ce nu) alaturi de cei dragi” – concluzie titrata si de The New York Times in articolul dedicat filmului. 

Filmul este o productie Elvetia – Peru – Spania dupa un scenariu scris de regizoarea Klaudia Reynicke alaturi de Diego Vega Vidal si a fost propunerea Elvetiei la Premiile Oscar 2025. In Romania, Reinas este distribuit de CAY Films. 

comunicat oficial