
Intr-un demers inedit, Festivalul International de Carte Transilvania (FICT) impreuna cu Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca organizeaza evenimentul „Leacuri pentru suflet”. Acesta va avea loc duminica, 23 februarie, intre orele 16:00 si 18:00, in cadrul Muzeului Farmaciei, un loc deosebit care completeaza perfect tema evenimentului.
Vizitatorii vor avea ocazia sa interactioneze cu echipa FICT, care va oferi un „diagnostic” personalizat si un „leac pentru suflet”. Aceste leacuri vor consta in poezii sau citate de proza, atent selectate pentru a se potrivi fiecarui diagnostic. Membrii echipei FICT vor purta tinute inspirate din profesia de farmacist, adaugand un element teatral si captivant experientei.
„Prin acest eveniment dorim sa aratam ca literatura poate vindeca sufletul, asa cum medicina vindeca trupul. Poeziile si citatele sunt uneori cele mai potrivite remedii pentru framantarile interioare, iar Muzeul Farmaciei este locul ideal pentru a transmite acest mesaj”, a declarat Bianca Tamas, PR FICT.
„Suntem incantati sa colaboram cu Festivalul International de Carte Transilvania pentru a aduce publicului o experienta unica. Muzeul Farmaciei este un loc plin de istorie si simboluri legate de vindecare, iar aceasta initiativa adauga o dimensiune poetica si emotionala spatiului nostru”, a declarat Ana-Maria Gruia, muzeograf in cadrul Muzeului Farmaciei.
„Leacuri pentru suflet” este o initiativa organizata sub egida FICT si reprezinta o invitatie deschisa tuturor celor care isi doresc sa redescopere puterea cuvintelor si a literaturii in vindecarea sufletului.
Intrarea la eveniment este gratuita, insa este necesara achitarea taxei de vizitare a muzeului. Pentru mai multe informatii, accesati: https://muzeulfarmaciei.mnit.ro/.
comunicat oficial




