
CAY Films aduce in Romania, odata cu premiara americana, mult asteptatul film Hurry Up Tomorrow ce ii are in rolurile principale pe muzicianul Abel Tesfaye, cunoscut publicului din intreaga lume pentru hit-urile sale pe care le semneaza ca «The Weeknd» si Jenna Ortega.
Inspirat din fapte reale si asteptat de fanii de pe intreg mapamondul, Hurry Up Tomorrow este povestea suprarealista a unui muzician afectat de insomnie care este atras intr-o odisee cu un strain ce incepe sa dezlege miezul existentei sale.
Trailerul a fost recent lansat la CinemaCon 2025
The Weeknd a anuntat pentru prima data proiectul in decembrie 2024 si l-a descris drept un „thriller psihologic propulsat de muzica”, iar in ianuarie 2025 a lansat albumul cu acelasi titlu. Albumul Hurry Up Tomorrow este cel de-al saselea semnat de artistul de origine canadiana si are o stransa legatura cu filmul, tratand subiecte precum conditia artistului, lupta care vine la pachet cu statutul de star, izolarea, dependenta de momentele culminante dar si starile care survin din situatiile mai putin placute, presiunea industriei, etc.
Aceasta „odisee-noir” (Bloody Disgusting) este regizata de Trey Edward Shults care si-a facut deja un nume in industrie cu filmele sale imersiv-experimentale ce „exploreaza limitele cinemaului ca arta dar si ale spectatorilor” asa cum observau cei de la The Guardian dupa selectia regizorului la Cannes, in Semaine de la Critique cu Krisha. Comparat adesea cu Darren Aronofsky (The Whale, Requiem for a Dream, Mother!), Shults „are o optica extrem de personala, simtindu-se perfect in largul lui explorand situatii limita, in plin dezechilibru” – Variey. Alte filme semnate de acelasi regizor: It Comes at Night (2017) si Waves (2019).
Pe langa Abel Tesfaye care joaca „un idol complicat” (The Rolling Stone), in distributia filmului Hurry Up Tomorrow spectatorii ii vor putea vedea si pe Jenna Ortega (Wednesday – pentru a carui prim sezon a filmat in Romania, Jurassic World, seria Scream) si Barry Keoghan (The Killing of a Sacred Deer, Saltburn, The Green Knight).
Scenariul este co-scris de Trey Edward Shults, The Weeknd si Reza Fahim, iar filmul este produs de Lionsgate.
Hurry Up Tomorrow „promite sa fie un eveniment cinematografic si muzical la care trebuie sa luam parte” – E! iar spectatorii din Romania vor fi printre primii din lume care se vor putea bucura in premiera de acest fenomen, din 16 mai.




