Gheorghe Amza lanseaza inca un volum de poezii - Scormonind in lumina
3/35313
calendar_month 05 Oct 2023, 09:16

Viata dedicata stiintei si educarii tinerilor studenti i-a mentinut sufletul tanar, iar momentele dificile ale vietii   l-au determinat sa caute alinare in scris. Gheorghe Amza, profesor univ.dr.ing. al Universitatii Politehnica din Bucuresti, unde a fost director de department si decan al facultatii I.M.S.T., a lansat inca un volum de poezii, intitulat „Scormonind in lumina”. 

Acest nou volum, aparut la Editura Printech, a avut o prima intalnire cu publicul iubitor de lectura joi, 21 septembrie, 2023 in cadrul unui eveniment organizat la Libraria „Mihai Eminescu” din Capitala. Membri familiei sale, precum si buni prieteni si fosti colegi de department s-au bucurat impreuna, la lansarea volumului, de iesirea la lumina a noilor sale poezii.

„Scormonind in lumina” cuprinde peste 550 de pagini de poezii, scrise ca un jurnal, datate, din 13 februarie pana in 27 iunie 2023. 

„Eu imi deschid sufletul din nou, il pun in palma cititorului unde sper sa se regaseasca in poeziile mele. Sunt scrise majoritatea la rasarit, la explozia luminii in roua diminetii. De aici si obsesia mea pentru lumina. Lumina nu este doar principalul instrument de cunoastere, ci si de autocunoastere. Topind intunericul din noi pastram doar bunatatea si credinta. Teama de a pierde iubirea, frica de a nu fi inteles in iubire este obsedanta in multe dintre poeziile mele. Dar nu lipsesc si alte teme: timpul, credinta, revolta sociala si natura, a spus autorul, la evenimentul de lansare.

„Nu am pretentia ca poezia mea este o poezie pretioasa, ci mai degraba acest volum aduna emotii, trairi si sentimente despre experienta de o viata. Este o destramare a sufletului subsemnatului. Prin poeziile mele am incercat sa intru in comuniune cu Dumnezeu pe aripi de lumina. Am constatat ca in suflet troneaza Dumnezeu, in inima este Iisus, iar in minte se afla Sfantul Duh, astfel ca noi suntem o” treime umblatoare”, a mai adaugat Gheorghe Amza.

S-a nascut la 3 decembrie 1948, in satul Ursi din comuna Popesti (jud. Valcea). In 1978 devine Doctor Inginer si din 1992 este Profesor Universitar Doctor Inginer la Departamentul „Ingineria Calitatii si Tehnologii Industriale”.

Cadru didactic cu talent pedagogic deosebit, cercetator, inventator si expert in domeniul evaluarii calitatii materialelor si tehnologiilor speciale este autorul  unei opere stiintifice impresionante: peste 400 de lucrari –tratate, carti, indrumare de laborator, brevete de inventie, articole stiintifice etc.

Dupa o incercare deosebit de grea pe care o considera nedreapta, decide sa scoata din sertarul sufletului dragostea pentru literatura si in mod special pentru poezie. 

In 2016 apare primul volum de poezii, intitulat „Zbor frant” (719 pagini). Un an mai tarziu vede lumina tiparului a doua sa carte in versuri, „Libertate ucisa” (813 pagini). Apoi, urmeaza si alte volume: „Un nou inceput” (2018), „In miezul luminii” (2019), „Cu aripi de lumina” (2020), „Drumul spre lumina” (2021 –primul roman), „Stropi de lumina” (2022).

Romanul “DRUMUL SPRE LUMINA” este o carte scrisa in 2 volume, are caracter autobiografic si este centrat pe povestea vietii personajului principal Gheorghe, in drumul sau de la un prunc de taran sarac la decanul unei facultati de mare prestigiu din tara noastra.



Toata viata lui, Gheorghe, personajul principal al romanului a mers pe un drum, un drum al lui, cautand mereu Lumina si a descoperit treptat ca acest drum este de fapt drumul spre cunoasterea de sine, drumul spre cunoasterea E-ului sau dar si spre cunoasterea celor din jurul lui. A mers pe acest drum, parcurgand copilaria, adolescenta, studentia, tineretea, maturitatea cu mare incredere si speranta ca va gasi Lumina pe care o cauta de la inceputurile sale, de cand a facut primii pasi tinandu-se strans de mana parintilor si a bunicii.