Studiu Deloitte: Romania, printre statele cu cele mai multe companii interesate sa participe la licitatii in proiecte din PNRR
3/36439
calendar_month 09 Apr 2024, 11:15

Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale în urmatorii cinci ani

Trei sferturi dintre liderii de business din Romania (75%) considera ca reformele si investitiile realizate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) vor contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci ani, sprijinind afacerile locale sa faca tranzitia spre modele operationale mai performante si mai sustenabile, indica studiul Deloitte Futureproofing Europe: How the NextGenerationEU programme is inspiring companies to transform, efectuat în randul a noua state membre UE. Acesta puncteaza si nivelul peste medie de informare a executivilor romani chestionati (41%) cu privire la obiectivele si zonele de interventie ale planului. De altfel, Romania se numara printre statele cu cele mai multe companii interesate sa participe la licitatii în proiecte din PNRR, cu 5% în 2023, fata de media UE de 3%, potrivit studiului.

Inovarea, digitalizarea si sustenabilitatea sunt directiile strategice vizate de fondul NextGenerationEU (NGEU), accesat de statele membre prin intermediul PNRR nationale, iar companiile din UE profita de oportunitate pentru a-si actualiza strategiile, mai indica studiul. Astfel, peste o treime dintre acestea (36%) declara ca si-au regandit strategia de inovare de la momentul adoptarii NGEU de catre Comisia Europeana (2020), 40%, pe cea de digitalizare, iar 31%, pe cea de sustenabilitate, aratand totodata ca se simt impulsionate de fond si de PNRR sa creasca investitiile în tranzitia „verde”. Companiile din Romania se situeaza peste medie la fiecare dintre aceste capitole: 37% declara ca si-au revizuit în ultimele 24 de luni strategia de inovare, 50%, pe cea de digitalizare, în timp ce 61%, cel mai ridicat procent dintre statele participante la studiu, declara ca vor creste investitiile în sustenabilitate sub influenta PNRR.

„Cele 800 de miliarde de euro disponibile în cadrul fondului NextGenerationEU creeaza oportunitati directe si indirecte pe care liderii de business din Uniunea Europeana, inclusiv din Romania, le percep si care îi impulsioneaza sa îsi actualizeze strategiile în aceasta perioada de redresare dupa socurile succesive ale ultimilor ani. De altfel, 62% dintre executivii chestionati spun ca mecanisme de sprijin similare NGEU vor fi binevenite si dupa 2026, în eventualitatea unor noi episoade de instabilitate sistemica, în timp ce 57% sunt de parere ca fondurile atrase de state prin intermediul planurilor nationale vor mobiliza în paralel o crestere semnificativa a investitiilor private în spatiul comunitar. Mediul de afaceri european asteapta mai mult sprijin direct din partea UE în viitor, sub forma de granturi si subventii pentru antreprenori (72%), si resimte nevoia unor mecanisme de decizie mai rapide si mai putin birocratizate (44%), a unei mai bune alinieri a institutiilor implicate (40%) si a unei mai bune capacitati de a reconcilia unele interese divergente ale statelor membre (37%)”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte Romania.

Companiile din tarile cu economiile cele mai afectatede pandemie si de criza energetica, Germania si Italia, s-au exprimat cel mai entuziast cu privire la initiativa Comisiei Europene de a crea NGEU si la amploarea si oportunitatile pe care le aduce fondul în general, prin 72%, respectiv 64% dintre respondenti. Romania se situeaza în zona mai moderata, cu o perceptie favorabila asupra NGEU în randul a 53% dintre respondenti, similar unor state precum Franta (55%) sau Finlanda (51%).



„Romania se numara printre statele cu cel mai mare procent de alocari din NGEU raportat la PIB (12%), potrivit datelor Comisiei Europene, ceea ce motiveaza mediul privat sa examineze si acceseze diversele zone de oportunitate; asa se explica procentele peste medie relevate de studiu în ceea ce priveste interesul pentru licitatiile din PNRR sau gradul de familiarizare a liderilor de afaceri din Romania cu obiectivele si directiile planului, dar mai ales procentele legate de influenta PNRR asupra proiectelor din zona digitalizarii si a sustenabilitatii. Un aflux de resurse de dimensiunea celui existent în cadrul NGEU, cu transe conditionate pe criterii de performanta, reclama, însa, si o capacitate de procesare constanta în plan national, atat în mediul public, cat si în cel privat, iar realitati persistente, precum inflatia sau blocajele de pe lanturile de aprovizionare, afecteaza buna desfasurare si încadrarea în termene a proiectelor si procedurilor de atribuire a contractelor aferente”, a declarat Adrian Coman, Senior Managing Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal.

În conditiile în care NGEU sau un program similar ar continua dupa 2026, liderii de business considera ca principalele zone de interventie vizate ar trebui sa fie sustenabilitatea si tranzitia „verde” (51%), inovatia si digitalizarea afacerilor (49%), dezvoltarea de competente ale viitorului (30%) si oferirea de sprijin tangibil companiilor, în special IMM-urilor si start-upurilor (28%).

Fondul NextGenerationEU este un pachet de sprijin lansat de Comisia Europeana pentru a sustine efortul de redresare economica a statelor membre dupa criza provocata de pandemia de COVID-19. Instrumentul are o valoare de circa 800 de miliarde de euro, fonduri pe care statele le pot accesa prin intermediul PNRR nationale, si este operational în intervalul 2021-2026.

Studiul Deloitte „Futureproofing Europe: How the NextGenerationEU programme is inspiring companies to transform”a fost realizat pe baza unui sondaj realizat în 2023 în randul a 1.000 de lideri si reprezentanti cu atributii executive din cadrul unor companii private din Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Romania si Spania.



Sondaj

Care este prima versiune de Windows pe care ati folosit-o?