Aceste doua initiative au fost propuse si selectate prin vot de catre angajatii companiei GlobalLogic din Romania, participanti in programul intern de wellbeing ''Moving Challenge''.
Cele doua initiative catre care se vor indrepta aceste donatii sunt:
● Hospice Emanuel din Oradea - care ofera ingrijiri paliative pacientilor adulti si copiilor diagnosticati cu boli incurabile avansate in municipiul Oradea si localitatile invecinate. Donatia de 10.000$ va ajuta la finantarea constructiei unui nou centru si la instalarea unui sistem de incalzire.
„Implicarea companiei GlobalLogic ca partener in acest proiect al Fundatiei Hospice Emanuel, ne incurajeaza sa continuam lucrarile de construire a centrului de paliatie, pentru a le oferi beneficiarilor de servicii hospice un mediu primitor, care sa le asigure confortul si demnitatea la sfarsitul vietii si sa contribuie la cresterea calitatii vietii acestora. Suntem in etapa in care acest corp de cladire se afla la stadiul in rosu, fiind contractate serviciile pentru montarea instalatiilor termice, sanitare si electrice, astfel incat finantarea primita ne va ajuta sa acoperim o parte din cheltuielile acestor lucrari.” a declarat Marinela Rotariu, director executiv Hospice Emanuel.
● Centrul de Ingrijiri Paliative Pediatrice "Sfantul Hristofor" din Cluj-Napoca - care isi propune sa ofere asistenta completa si gratuita copiilor cu boli cronice progresive. Donatia de 10.000$ va contribui la construirea unui nou lift in unitate si la asigurarea proviziilor alimentare pentru pacienti.
„Pana in acest moment, acest spital s-a construit exclusiv din fonduri private, donatia GlobalLogic contribuind semnificativ la partea de dotari specifice. Mai specific, sponsorizarea oferita se va concretiza in achizitia unui montcharge destinat transportului hranei de la oficiul alimentar la fiecare nivel, pentru a ajunge la pacienti in cele mai igienice si eficiente conditii. Grija fata de copiii aflati in stare terminala este o datorie morala, iar construirea acestui spital este darul cetatii pentru cei mai suferinzi dintre semenii nostri.” a declarat pr. dr. Bogdan Chiorean, Manager Centrul de Ingrijiri Paliative "Sfantul Nectarie.
Despre programul Moving Challenge
Moving Challenge este un program sportiv intern, desfasurat anual, pe cate o perioada de 6 luni, initiat de Fortech (acum GlobalLogic Romania) in urma cu 6 ani, ca o initiativa interna de wellbeing. Scopul principal al acestui program este de a incuraja participantii sa iasa zilnic in aer liber si sa se implice mai mult in activitati fizice precum ciclism, alergare sau mers pe jos.
Atunci cand echipa atinge obiectivul comun de 250.000 de kilometri parcursi prin mers, alergare si pedalat, GlobalLogic Romania doneaza 10.000$ si suplimenteaza suma cu inca 0,25$, pentru fiecare kilometru parcurs de participanti peste obiectivul initial, pana la un supliment de 10.000$. Astfel, valoarea totala a donatiei se poate ridica la 20.000$. Anul acesta, obiectivul echipei a fost depasit de 2,1 ori.
„Sprijinirea initiativelor de sanatate este unul dintre pilonii pe care ne concentram eforturile de responsabilitate sociala corporativa, asadar apreciem cu atat mai mult cauzele propuse si alese de colegii nostri”, a declarat Alexandra Achim, Director HR GlobalLogic Romania. „Nu mi-am imaginat acum sase ani cat de important va deveni programul Moving Challenge pentru multi dintre noi si impactul semnificativ pe care il va avea asupra oamenilor si comunitatii noastre. Sa lucram impreuna pentru un obiectiv comun, asa cum am facut-o in ultimii trei ani, a imbunatatit moralul angajatilor nostri. Sunt mandra de intreaga echipa si de selectia acestor doua asociatii pentru a beneficia de sprijinul GlobalLogic Romania in acest an.”
Odata ce Fortech a finalizat procesul de integrare cu GlobalLogic la inceputul anului 2024, programul Moving Challenge a fost extins si in regiunea EMEA. Astfel, anul acesta, membrii filialelor GlobalLogic din Polonia, Slovacia, Croatia, Germania si Suedia s-au alaturat programului desfasurat in perioada 10 mai -19 noiembrie 2024.
Rezultate anterioare
In 2022, compania a donat 15.000 EUR catre ONG-ul Ajungem Mari, sprijinind obiectivul lor de a imputernici copiii si tinerii sa devina indivizi responsabili, independenti si fericiti.
In 2023, compania a sprijinit Asociatiile Magic si Something New cu cate 10.000 EUR fiecare pentru a dezvolta proiectele lor educationale de impact.
DESPRE GLOBALLOGIC
GlobalLogic (www.globallogic.com) este un lider in ingineria digitala. Compania ajuta branduri din intreaga lume sa proiecteze si sa construiasca produse inovatoare, platforme si experiente digitale adaptate la lumea moderna. Prin integrarea designului experiential, ingineriei complexe si expertizei in date, isi ajuta clientii sa isi imagineze ce este posibil si sa accelereze tranzitia lor catre afacerile digitale ale viitorului.
Cu sediul central in Silicon Valley, GlobalLogic opereaza studiouri de design si centre de inginerie in intreaga lume, extinzandu-si expertiza catre clienti din industriile auto, comunicatii, servicii financiare, sanatate si stiinte ale vietii, productie, media si divertisment, semiconductori si tehnologie. GlobalLogic este o companie a Grupului Hitachi care opereaza sub Hitachi, Ltd. (TSE: 6501), contribuind la o societate durabila cu o calitate a vietii mai ridicata prin stimularea inovatiei prin date si tehnologie precum Social Innovation Business.
comunicat