Allview Solar Energy anunta semnarea contractului pentru implementarea unui proiect cu o putere de 1 MWp pentru Rondocarton S.R.L.
3/36896
calendar_month 11 Iun 2024, 17:15


Compania Visual Fan, prin divizia specializata in solutii de energie verde, Allview Solar Energy, in asociere cu Waldevar Energy, anunta semnarea contractului cu Rondocarton S.R.L., pentru implementarea unui proiect Full EPC cu o capacitate de 1 MWp. Proiectul este finantat prin PNRR (Planul National de Redresare si Rezilienta), iar valoarea acestuia este de aproape 3 milioane lei. Instalatia care face obiectul contractului va fi utilizata pentru consumul propriu al companiei Rondocarton si va ramane la nivel de prosumator.  

 Proiectul, de tip Full EPC, presupune prestarea tuturor serviciilor de inginerie, proiectare, achizitie, montaj, punere in functiune, realizarea dosarului de prosumator si sustinerea proiectului tehnic in fata operatorului de distributie. Instalarea se va realiza pe cladirea companiei Rondocarton din Targoviste, iar panourile fotovoltaice se vor aseza pe structuri de sustinere, din aluminiu, proiectate pentru a oferi stabilitate si rezistenta in fata conditiilor meteorologice variate. Aceste structuri includ elemente de lestare si sunt dotate cu componente de protectie pentru suprafata de montaj, mentinand integritatea membranei hidroizolatoare din PVC.

 Solutia propusa de divizia Allview Solar Energy consta in montarea unui post de transformare de 1000kVA 20/0,8 kV si a unui transformator de servicii interne 0,8/0,4 kV, utilizarea de panouri fotovoltaice Tier 1, marca Trina Solar de 685 W, cu celule type-N care ofera un randament superior. Acestea sunt pozitionate est-vest si distribuite eficient pe suprafata acoperisului, pentru a minimiza pierderile de curent continuu si a maximiza productia de energie solara.

 In configuratia sistemului fotovoltaic, folosim invertoare Huawei recunoscute pentru performanta, fiabilitate si eficienta, de 215 kW pe 800 V, pentru a reducere pierderile de energie. Monitorizarea si gestionarea invertoarelor se face cu sisteme avansate care permit controlul comunicatiilor si inregistrarea datelor in timp real.

 Tablourile electrice de curent alternativ sunt echipate cu componente de inalta calitate de la producatori de top, precum ABB, EATON, SCHRAK, SCHNEIDER, care garanteaza eficienta si siguranta functionarii sistemului.

 Pentru optimizarea randamentului total al sistemului si pentru cresterea fiabilitatii, s-a abordat solutia de legare a sistemului fotovoltaic pe medie tensiune prin instalarea unui post de transformare 20/0.8 kV - 1000 kVA.

 Estimatul de energie electrica produsa in urmatorii 20 de ani va fi de peste 25.535 MWh, iar scaderea estimata a gazelor cu efect de sera va fi cu 15.755 tone CO2/an. Productia bruta de energie (primara) din surse regenerabile este de 114.66 tep/an, pentru compania Rondocarton.

 Domnul Mihnea Baldea, Director General al companiei Rondocarton S.R.L., a declarat: „O directie strategica importanta pentru viitorul companiei noastre este cresterea sustenabilitatii activitatilor noastre. De aceea, Rondocarton si-a asumat un parcurs clar de scadere a amprentei sale de carbon in urmatorii ani, iar instalarea de panouri solare pentru producerea de energie din surse regenerabile este un obiectiv investitional pentru toate cele trei fabrici ale noastre din Romania, de la Cluj, Targoviste si Sibiu.

Ne bucuram ca reusim in acest moment sa facem un prim pas concret in aceasta directie, obtinand o finantare importanta prin PNRR si gasind un partener de incredere in compania Visual Fan S.A. din Brasov pentru instalarea sistemului. Ne dorim si suntem increzatori ca pana la sfarsitul anului acesta, la fabrica noastra din Targoviste vom obtine o parte importanta din necesarul nostru de energie electrica prin sistemul de producere de energie electrica cu  panouri fotovoltaice pe care urmeaza sa il instalam in urmatoarele luni.”



Divizia Allview Solar Energy ofera solutii complete si personalizate pentru construirea oricarui tip de centrala fotovoltaica. Compania Visual Fan a instalat peste 500 de sisteme fotovoltaice, dispune de stocuri permanente de panouri solare (peste 7MW) si invertoare (peste 600 de bucati) si foloseste echipamente de la furnizori de renume mondial precum Trina, Longi, Jinko, Fronius, Huawei, Growatt, K2 Germania, ABB, Eaton, Schrak, Schneider, ZeroFire si altii, pentru a raspunde oricaror cerinte si pentru a oferi solutii de top in domeniul energiei solare.

 Listata in piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti, la 26 iulie 2021, Visual Fan SA urmareste sa foloseasca instrumentele pietei de capital pentru finantarea strategiei de dezvoltare, atat pe plan intern, cat si international, avand in prezent, o capitalizare bursiera de aproape 100 milioane de lei.