hit.ro  »  Stiri  »  Comunicate de presa  »  Actorii Alec Secareanu si Judith State si sportivii Narcisa Lecusanu si Simona Gherman anima medaliile Campionatului Mondial de Esports

Actorii Alec Secareanu si Judith State si sportivii Narcisa Lecusanu si Simona Gherman anima medaliile Campionatului Mondial de Esports

calendar_month 16 Aug 2023, 12:15


Ei vor intruchipa personalitati din istoria Romaniei pe medaliile NFT pentru care se vor lupta la Iasi 700 de jucatori din 120 de tari

Finalele mult asteptatului Campionat Mondial de Esports vor avea loc anul acesta la Iasi intre 24 august si 3 septembrie, iar medaliile campionilor fiecarei competitii vor fi oferite, in premiera pentru universul esports, in forma unor NFT-uri. 

Pentru fiecare dintre cele 7 jocuri ale Campionatului Mondial de Esports, Dota 2, Tekken, CS:GO, CS:GO Female, eFootball 2023, PUBG si Mobile Legends Bang Bang, un personaj din istoria Romaniei va fi ilustrat in stilul fiecarui joc si va fi animat cu miscarile unor sportivi sau actori romani celebri. 700 de jucatori din peste 120 de tari se vor lupta pentru titlurile de campioni mondiali al jocurilor din competitie si pentru medaliile inedite ce vorbesc despre curajul si performantele unor figuri istorice din Romania, din trecut si prezent.

Personajele din istoria Romaniei si actorii si sportivii care au realizat miscarile pentru fiecare personaj sunt: pentru jocul Tekken, boxerul Gogea Mitu, detinatorul recordului mondial pentru cel mai inalt boxer, a fost interpretat de luptatorul Catalin Morosanu; pentru jocul Dota 2, Pelaghia Rosu, luptatoare pasoptista din Transilvania, a fost animata cu miscarile Narcisei Lecusanu, medaliata cu argint la Campionatul Mondial de Handbal; pentru jocul Mobile Legends Bang Bang, Penes Curcanul, erou al Razboiului de Independenta din 1877, a fost interpretat de campioana olimpica la spada, Simona Gherman; pentru jocul CS:GO, Eugen Alimanescu, celebru si controversat politist roman, a fost imortalizat cu miscarile actorului Alec Secareanu, cunoscut pentru rolul din serialul Spy/Master; pentru competitia de CS:GO dedicata fetelor, Ana Cumpanas, cunoscuta pentru ca a ajutat FBI-ul sa-l prinda pe gangsterul John Dillinger, a fost interpretata de actrita si dansatoarea Judith State; pentru jocul eFootbal 2023, Adalbert Desu, cel mai rapid marcator al unui gol la primul campionat mondial de fotbal din istorie, a fost imortalizat cu ajutorul miscarilor fotbalistei Teodora Meluta; pentru jocul PUBG, Amilcar Sandulescu, orfanul ce a fost desemnat sa aleaga sicriul cu osemintele ostasului necunoscut, a fost interpretat de copilul Mario Lapau.

Fiecare medalie este un obiect de arta digitala meticulos conceput, care inglobeaza estetica jocului, o parte din istoria Romaniei si referinta la sportivi si actori romani contemporani. Acest amestec surprinde ceva mai valoros decat aurul: intruchipeaza autenticitatea, unicitatea si mixul dintre universul digital si cel fizic.

De la forta staturii impunatoare a lui Gogea Mitu animata cu miscarile luptatorului Catalin Morosanu pentru Tekken, la anvergura de personaj legendar a Pelaghiei Rosu amplificata de agilitatea Narcisei Lecusanu pentru Dota 2, fiecare medalie spune o poveste impresionanta. Fie ca este vorba de personaje bine cunoscute, precum Penes Curcanul, animat de salturile Simonei Gherman pentru Mobile Legends Bang Bang sau de luminile si umbrele din povestea Anei Cumpanas aduse in prim plan de miscarile actritei Judith State pentru CS:GO Female, fiecare medalie simbolizeaza spiritul neinfricat al competitorilor.

„Acest proiect este un model al colaborarii, aducand impreuna designeri, sportivi si actori pentru a crea aceste medalii unice pentru cea de-a 15 editie a Campionatului Mondial de Esports. Medaliile propuse in aceasta forma dau posibilitatea pasionatilor de jocuri electronice competitive ca, pe langa calatoria lor in lumea digitala, sa navigheze si prin istoria Romaniei cunoscand forta, curajul, devotamentul, dar si povestile triste, apasatoare sau terifiante ale unor personalitati mai putin cunoscute din istoria tarii,” a precizat Dan Radu Mihai, cofondator Mocapart, prima galerie de arta NFT care pune in evidenta unicitatea miscarii corpului uman.



Detaliile fiecarui premiu de la Campionatul Mondial de Esports:

The Giant – Tekken
The Giant este o reprezentare fictiva a lui Gogea Mitu, animata cu miscarile lui Catalin Morosanu. Premiul competitiei de Tekken este reprezentat de ”The Giant” (Uriasul). Acesta este o infatisare profunda a complexitatilor si tragediilor istoriei umane, un simbol al puterii brute si al compasiunii. Premiul este inspirat de catre Gogea Mitu, un boxer profesionist roman nascut in 1909 ce a castigat faima mondiala datorita staturii sale enorme, Guinness Book of World Records listand-ul drept cel mai inalt boxer profesionist din toate timpurile. Personalitatea ce a dat viata premiului prin miscarile sale este luptatorul Catalin Morosanu, ce adauga autenticitate si carisma personajului, procesul de captare a miscarilor fiind unul precis din punct de vedere tehnic dar si convingator din punct de vedere artistic. Toate acestea i se datoreaza creatoarei personajului, Anei Stefania Andronic, absolventa a Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti.

The Amazon – Dota 2
The Amazon este o reprezentare fictiva a Pelaghiei Rosu, animata cu miscarile Narcisei Lecusanu. Premiul competitiei de Dota 2 este reprezentat de ”The Amazon”. Inspirat de catre Pelaghia Rosu (1800-1870), curajoasa romanca din Marisel, Cluj ce a condus femeile satului cu scopul de a-si apara pamantul in timpul Revolutiei din Transilvania (1848-1849). Pelaghia a fost profesoara si este amintita ca un simbol al vitejiei si rezistentei, tot ce reprezinta si premiul ”The Amazon”. Personajul prinde viata prin miscarile Narcisei Lecusanu, jucatoare de handbal ce a castigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal feminin din 2005. Crearea The Amazon i se datoreaza designerului timisorean Ioan Peia. 

The Soldier – Mobile Legends
The Soldier este o reprezentare fictiva a lui Penes Curcanul, animata cu miscarile Sabinei Gherman. Premiul competitiei de Mobile Legends Bang Bang este reprezentat de ”The Soldier” (Soldatul). Personajul arata diferenta dintre eroismul istoric si jocurile video moderne. Inspirat de catre Penes Curcanul, pe numele sau adevarat Constantin Turcanu, a fost o renumita figura militara romana. Celebrat pentru curajul si loialitatea de care a dat dovada in Razboiul de Independenta din Romania, Penes a fost imortalizat intr-o poezie ce a dainuit in literatura scolara timp de multe generatii. Premiul reda atat spiritul sau eroic, dar si virtutile sale. Simona Gherman, multipla campioana la scrima ale carei realizari au ridicat stacheta sportului in Romania, culminand cu aurul olimpic in intrecerea pe echipe, la Rio de Janeiro in 2016, a conturat personajul ”The Soldier” prin miscarile sale precise. Ilustratorul si animatorul Sergiu Lupse, creatorul premiului, a adus o perspectiva unica personajului.

The Striker – eFootball 2023
The Striker este o reprezentare fictiva a lui Adalbert Desu, animata cu miscarile Teodorei Meluta. Premiul competitiei eFootball 2023 este reprezentat de ”The Striker” (Atacantul). Premiul este inspirat de fotbalistul roman Adalbert Desu, cel care a marcat primul gol pentru Romania la Cupa Mondiala FIFA din 1930, acest gol fiind si cel mai rapid marcat, in primul minut al jocului. Personajul a fost creat cu un aer de reverenta istorica alaturi de o nota de imaginatie. ”The Striker” detine miscarile Teodorei Meluta, fotbalista romanca ce ocupa postul de aparator pentru echipa nationala feminina si care a fost declarata fotbalista anului de doua ori. Toate acestea au prins contur cu ajutorul indrumarii lui Vlad Stirbu, un tanar student al Facultatii de Arte Vizuale si Design din Iasi. 

The Kid – PUBG Mobile
The Kid este o reprezentare fictiva a lui Amilcar Sandulescu, animata cu miscarile lui Mario Lapau. Premiul competitiei de PUBG Mobile este reprezentat de ”The Kid” (Copilul). Premiul reprezinta calatoria fiecarui jucator de la anonimat la recunoastere, intruchipeaza sacrificiile facute, strategiile folosite si provocarile depasite in cautarea victoriei. Personajul este reprezentarea fictiva a lui Amilcar Sandulescu, copilul ce a fost desemnat sa aleaga sicriul cu osemintele ostasului necunoscut, gest ce a simbolizat durerea colectiva a Romaniei si reverenta pentru eroii sai cazuti. Animat de catre miscarile lui Mario Lapau, un copil in varsta de 12 ani din Bucuresti, premiul reprezinta impacarea cu trecutul, cautarea sensului in prezent si gasirea unei cai inainte. ”The Kid” a fost creat de catre Bogdan Pop, un artist interdisciplinar cu o istorie in design grafic si arte vizuale.

The Lady – CS:GO Female
The Lady este o reprezentare fictiva a Anei Cumpanas, animata cu miscarile lui Judith State. Premiul competitiei CS:GO Female este reprezentat de ”The Lady” (Doamna). Inspirat de Ana Cumpanas, premiul exemplifica puterea pe care femeile au detinut-o de-a lungul istoriei, indiferent daca in anonimat, pe marele ecran sau in lumina reflectoarelor unei arene. Ana Cumpanas, sau ”Femeia in rosu”, este bine cunoscuta pentru rolul pe care aceasta l-a jucat in prinderea gangsterului John Dillinger in 1934. Personajul prinde viata in prezenta miscarilor lui Judith State, dansatoare profesionista ce a obtinut burse scolare pentru Broadway Dance Centre in New York si ImpulsTanz, Vienna. Judith lucreaza atat ca interpret, coregraf, cat si ca actrita. Toate acestea au fost conturate de catre Daniela Crudu, un animator roman 2D si 3D cu un trecut in design conceptual, absolventa a Universitatii Nationale de Teatru si Film din Bucuresti. 

The Enforcerer – CS:GO
The Enforcer este o reprezentare fictiva a lui Eugen Alimanescu, animata cu miscarile lui Alec Secareanu. Premiul turneului final de CS:GO este reprezentat de ”The Enforcer”. Personajul se face remarcat nu doar pentru abilitatile sale si sentimentul datoriei, dar si pentru umbrele personalitatii sale. Fiecare glont pe care il trage, fiecare tinta pe care o elimina provine dintr-o dorinta de a curata lumea de coruptie, iar acest lucru deschide de multe ori o cale spre o moralitate indoielnica. Inspirat de catre Eugen Alimanescu, comisar de politie ce a fost trimis pe frontul de est in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, premiul este un memento ce arata faptul ca si pe un taram digital, instictele umane ies la suprafata. Alimanescu este considerat una din sursele de inspiratie pentru ”Comisarul Moldovan”, un personaj bine cunoscut in cinematografia romaneasca. Miscarile personajului sunt realizate de catre Alec Secareanu, actor roman ce a castigat recunoastere internationala pentru rolul sau in filmul ”God’s Own Country”. Calin Gherghevici, absolvent al Universitatii Nationale de Teatru si Film din Bucuresti, este desginerul ce a conturat ”The Enforcer”.

Detalii despre Campionatul Mondial de Esports se gasesc pe www.digitalthroneiasi.com. 





 

Sondaj

Folositi internetul pentru: