Surpriza eMAG pentru clientii Black Friday? Tichete cu 10% reducere pentru carburanti online

de Redactia Hit | 21 noiembrie 2014

Va anuntam intr-un articol anterior ca eMAG a pregatit si o surpriza pentru Black Friday, iar acum avem deja informatiile: eMAG ofera reduceri de 10% exclusiv pentru clientii sai la toate tipurile de carburanti Rompetrol.

Cateva precizari din comunicatul de presa primit chiar acum cateva minute:

"eMAG lanseaza de Black Friday la vanzare tichete pentru toate tipurile de carburanti Rompetrol (benzina, motorina, gaz petrolier lichefiat), cu un discount de 10% fata de pretul la pompa".

Tichetele de benzina au o valoare de 200 de lei, iar eMAG va avea, numai in oferta speciala de Black Friday, 5.000 de tichete. Fiecare client poate cumpara cel mult un tichet pe care il adauga in cos, ca si in cazul oricarui alt produs, iar cu tichetele in format fizic vor putea alimenta cu benzina, motorina sau GPL in toate statiile Rompetrol din tara.

eMAG deschide Black Friday in aceasta dimineata, de la ora 06:00

De asemenea, "in oferta de Black Friday din acest an, eMAG va include 73 de autoturisme marcile BMW, Fiat, Ford, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover, Mercedes Benz, Opel, Suzuki, in valoare totala de 10 milioane de lei si cu o reducere de pana la 30% fata de pretul de lista. Clientii eMAG pot cumpara Ford Focus Trend 1.0 EcoBoost 125 cai putere la 13.999 euro, redus cu peste 5.300 de euro de la pretul de baza, Fiat 500 1.2 Pop la 8.999 euro, redus cu 30%. In zona premium, oferta va include Jeep Grand Cherokee 3.0 Mjet 250 cai putere AT9 4x4 Overland la 45.755 euro, redus cu 20.000 euro.

Cea mai mare reducere aplicata modelelor de autoturisme din oferta eMAG este de 20.000 de euro fata de pretul de lista", se mai arata intr-un comunicat al eMAG.

"Daca anul trecut am spart gheata in comertul online romanesc si am lansat in premiera la vanzare autoturisme, in acest an vom demonstra, prin parteneriatul cu Rompetrol, ca inclusiv carburantii au potential sa devina una dintre categoriile vedeta in comertul online, si sa se regaseasca  printre produsele pe care clientii le pot pune in cos, alaturi de electronice, produse de ingrijire personala, articole sportive sau carti si jucarii", declara Iulian Stanciu, Director General eMAG.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: emag blackfriday emag surpriza blackfriday emag vinde carburant tichete reducere carburant emag
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google