Studiu Horvath: Peste 60% dintre companiile din Europa de Est considera ca afacerile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie

de Redactie Hit.ro | 19 aprilie 2022


  • La nivel international, peste 50% dintre respondentii studiului cred ca pandemia Covid-19 a reusit sa aiba un efect pozitiv asupra afacerilor;

  • Peste 90% dintre respondentii din Europa de Est estimeaza ca se vor confrunta cu dificultati în privinta fortei de munca;

  • Peste 60% dintre acestia considera ca un risc predominant îl va reprezenta întreruperea lanturilor de aprovizionare si deficitul rezultat în aprovizionare si productie, iar peste 55% considera ca schimbarile de politica vor fi un risc pentru viitor.

Peste 60% dintre directorii financiari din Europa de Est au declarat ca afacerile pe care le gestioneaza au revenit la nivelul de dinainte de pandemie – sfarsitul anului 2019, potrivit studiului CFO Panel 2022 realizat la începutul acestui an de compania de consultanta în management Horvath. La nivel international, mai mult de jumatate dintre intervievati considera ca pandemia a avut un efect pozitiv asupra companiilor. 

"Traim cu pandemia de Covid-19 de peste doi ani si va continua sa fie o problema globala si în 2022. Companiile din aproape toate industriile, la nivel mondial, au fost sau înca sunt afectate de aceasta criza, ceea ce le-a obligat sa se adapteze, sa adopte o serie de masuri pentru a-si recapata stabilitatea. În plus, tema sustenabilitatii apare din ce în ce mai des pe agenda directorilor financiari din lumea întreaga. În acest context se ridica mai multe întrebari: Ce strategie a dat roade în trecut, dar functioneaza si acum? Care sunt riscurile si care sunt oportunitatile? Raspunsurile directorilor financiari dau linia tendintelor de business, dezvaluie în ce masura si cum ne-a afectat de fapt pandemia si aduce transparenta în creionarea strategiilor de dezvoltare", spune Anca Mois, Senior Manager, Controlling & Finance Expert, Horvath Romania.

Socul Covid-19 a fost o provocare nu doar pentru sistemul medical, ci si pentru stabilitatea afacerilor, atat pe plan local cat si international. Conform rezultatelor studiului Horvath, directorii financiari ai companiilor au perceput mai multe tipuri de riscuri asociate, unele dintre ele înca valabile.

Peste 90% dintre respondentii din Europa de Est estimeaza ca se vor confrunta cu dificultati în privinta fortei de munca, care va trebui pregatita pentru provocari viitoare. Peste 60% dintre acestia considera ca un risc predominant îl va reprezenta întreruperea lanturilor de aprovizionare si deficitul rezultat în aprovizionare si productie, iar peste 55% considera ca schimbarile de politica economica (ex: lockdown, conflicte comerciale, alegeri etc.) vor fi un risc pentru viitor. 

În ce priveste perspectiva, peste 80% dintre directorii financiari din Europa de Est cred ca pot iesi din impasul creat de pandemie printr-o serie de oportunitati cum ar fi cresterea investitiilor în automatizare si digitalizare, peste 70% sustin ca îi va ajuta introducerea modelelor moderne de lucru (de acasa si hibrid), iar peste 50% considera ca salvarea va veni de la cresterea cererii interne.

Nota: Studiul a fost realizat la scurt timp înaintea începerii conflictului din Ucraina.


Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google