Cum incearca industria sa darame din nou Mega(Upload)

de Radu Eftimie | 8 martie 2013

Inchiderea Megaupload si arestarea lui Kin Dotcom au fost unele dintre cele mai discutate subiecte in online in ultimul an. Reintoarcerea in forta a fondatorului serviciului de file sharing cu nou Mega si succesul de care s-a bucurat in doar cateva saptamani de la inaugurare a pus din nou producatorii de filme si muzica pe jar. Si trebuiau sa faca ceva pentru a mai potoli avantul pe care noul Mega incepe sa il ia. Asa ca reprezentantii industriei au publicat un studiu.

Sa pornim de adevarul mai putin rostit ca Megaupload nu era un serviciu prin intermediul caruia se facea exclusiv piraterie de filme, muzica si alte tipuri de fisiere. Prin Megaupload se transferau si stocau si fisiere perfect legale si care apartineau de drept utilizatorilor "cuminti" ai serviciului. A adus inchiderea Megaupload o scadere a pirateriei multimedia? Ei bine, un prim studiu, realizat imediat dupa inchiderea Megaupload, a aratat (in februarie anul trecut) ca pirateria a scazut cu 2, maxim 3%, pentru ca in cel mai scurt timp (cateva zile) sa revina la nivelul "normal". Motivul? Utilizatorii (unii care s-au vazut in imposibilitatea de a-si accesa inclusiv fisierele personale) s-au reorientat spre alte servicii. In februarie 2012 aminteam printre altele de Putlocker, Novamov si Mediafire. Deci au existat si inca exista alternative.

Acum, dupa redeschiderea Megaupload sub noul nume, Mega, cei din industria de divertisment au publicat un studiu propriu, menit probabil sa mai atraga atentia inca o data autoritatilor ca Mega(upload) renaste, ba chiar mai puternic decat era inainte. Studiul, publicat de Wall Street Journal, spune ca inchiderea Megaupload de anul trecut a dus la o crestere imediata a vanzarilor si inchirierilor de productii cinematografice. Realizatorii studiului admit totusi ca scaderea pirateriei a durat patru luni si ceva (dupa inchiderea Megaupload), dupa care userii s-au reorientat spre servicii alternative de descarcare ilegala de continut multimedia.

In final nu putem spune decat ca fiecare poate alege studiul care ii convine mai mult... Oricum, este de la sine inteles ca nu sustinem pirateria, dar aproape ca ne amuza incapacitatea industriei care jongleaza cu atatea miliarde de dolari de a face ceva (mai relevant decat publicarea unui studiu care schioapata) ca sa domoleasca fenomenul.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: mega megaupload cloud serviciu file sharing mega kim dotcom mega lansare studiu piraterie megaupload
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google