Biel Glasses si Panasonic prezinta la CES 2023 ochelarii inteligenti care schimba viata persoanelor cu deficiente de vedere

de Redactie Hit.ro | 6 ianuarie 2023

Biel Glasses si Panasonic prezinta la CES 2023 ochelarii inteligenti care schimba viata persoanelor  cu deficiente de vedere

Biel Glasses si Panasonic prezinta ochelarii inteligenti care vin in sprijinul persoanelor cu deficiente de vedere, la dezvoltarea carora cele doua companii au colaborat inca din 2021.

Biel Glasses este un start-up cu sediul in Barcelona care dezvolta ochelari inteligenti pentru a rezolva problemele de mobilitate ale persoanelor cu deficiente de vedere, permitand o imbunatatire semnificativa a autonomiei acestora. Compania a fost infiintata de un medic si de un inginer care doreau o solutie pentru Biel, fiul lor, care s-a nascut cu deficiente de vedere. Tehnologia Biel Glasses foloseste inteligenta artificiala si robotica pentru a analiza si intelege imaginile preluate, si realitatea mixta pentru a le adapta la nivelul vederii pacientilor.

Panasonic a inceput studierea aplicatiilor VR in anii 1980, iar primul simulator VR din lume pentru bucatarii premium a fost introdus pentru utilizare comerciala in anii 1990. De atunci, Panasonic urmareste in mod continuu studii de cercetare si dezvoltare ale tehnologiilor VR. 

In octombrie 2022, la AWE (Portugalia), Panasonic si-a prezentat cei mai recenti ochelari VR, care se bazeaza pe un prototip anuntat la CES 2020. Panasonic lucreaza in acest proiect cu marca Shiftall Inc., care este o subsidiara 100% a Panasonic.

Produsul realizat in comun integreaza ochelarii VR Panasonic cu capacitate HDR 5.2K si greutate redusa cu tehnologia Biel Glasses pentru deficiente de vedere. Acesta rezolva problemele de mobilitate cauzate de deficienta de vedere - care sunt cele mai grave atunci cand exista o diminuare a vederii periferice (cunoscuta in mod obisnuit sub numele de "tunnel vision", un efect al unor boli precum glaucomul si retinita pigmentara, printre alte cauze) -, permitand utilizatorilor sa perceapa obstacolele si alte pericole, astfel incat sa se poata deplasa in siguranta si in mod independent.

Principalele caracteristici ale produsului

1. Sustine deplasarea autonoma

Inteligenta artificiala si robotica sunt utilizate pentru a analiza in timp real continutul spatiului. Acesta este captat de camere si senzori, care detecteaza totodata riscurile pentru mobilitate cum ar fi diverse obstacole precum trepte, gropi etc. Realitatea mixta este apoi utilizata pentru a le notifica intr-un mod in care utilizatorul sa le poata percepe, prin intermediul unor indicatii grafice adaptate la nivelul de vedere al utilizatorului.

2. Sustine vederea in functie de caracteristicile vizuale

Optometristii ajusteaza functiile ochelarilor inteligenti in functie de starea si nevoile specifice ale fiecarui pacient. Acestia le asista vederea prin procesarea optima a imaginilor (zoom, adaptare la iluminare, imbunatatirea contrastului etc.). 

3. Reduce efortul de utilizare

Prin adoptarea ecranelor μOLED si a lentilelor de tip pancake pentru afisarea imaginii ochelarilor inteligenti, au fost obtinute dimensiuni compacte, greutate redusa si consum redus de energie. Acest lucru faciliteaza deplasarea independenta si reduce efortul de utilizare.  

Biel Glasses si Panasonic vor continua sa dezvolte tehnologiile necesare si testele clinice pentru a prezenta noi solutii de asistenta pentru deficiente de vedere.

Biel Glasses si Panasonic expun ochelarii inteligenti de asistenta pentru persoanele cu deficiente de vedere la standurile celor doua companii la CES 2023, care are loc in Las Vegas, Nevada, SUA, in perioada 5-8 ianuarie 2023. 

Biel: Tech West, Venetian Expo, nivelul 2, halele A-D, standul 55439

Panasonic: Tech East, Pavilionul Central, standul 246

Masayuki Kozuka - specialistul Panasonic care a fost implicat în dezvoltarea acestor ochelari 
Masayuki Kozuka - specialistul Panasonic care a fost implicat în dezvoltarea acestor ochelari

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google