A cosmetizat Samsung performantele Samsung Galaxy S4 in benchmark?

de Redactia Hit | 31 iulie 2013

Nokia nu este singura companie care a reusit sa atraga comentarii negative dupa ce a omis sa precizeze, la lansarea Nokia Lumia 920, ca filmarile din clipurile promo nu erau realizate cu noul flagship din acea perioada a companiei. Samsung pare sa fi incercat ceva similar, permitand publicarea de rezultate benchmark exagerate pentru Samsung Galaxy S4.

Problema a fost scoasa la iveala de Anandtech, site care a facut o serie de teste prin care a aratat ca GPU-ul varfului de gama al Samsung nu ruleaza la frecventa promovata de sud-coreeni.

GPU-ul Samsung Galaxy S4 (cu SoC Exynos 5 Octa) are in GLBenchmark 2.5.1, Quadrant si AnTuTu, o frecventa de 532MHz, insa specificatiile reale indica 480MHz. Rezultatele "pe hartie" confera varfului de gama al Samsung o imbunatatire a performantelor cu 11%.

De precizat este faptul ca Samsung nu a promovat cifrele cosmetizate in mod direct, dar a permis, practic, realizarea unor review-uri pe unitati care nu aveau tactat GPU-ul la nivelul maxim de 480MHz.

Aceasta nu este, insa, singura problema cu care Samsung se confrunta in aceste zile. Certificatul de garantie al Samsung Galaxy S4 Active, smartphone-ul rezistent la apa, praf etc. de la Samsung nu acopera tocmai deteriorarea device-ului cauzata de ...apa, scriu cei de la Venturebeat.

Pe site-ul operatorului american AT&T si pe Amazon au aparut deja comentarii legate de defectiuni ale Samsung Galaxy S4 Active, in urma utilizarii in apa.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: galaxy s4 benchmark performanta galaxy s4 samsung galaxy s4 active
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google