5 sfaturi pentru amenajarea unui restaurant conform tendintelor

de Redactie Hit.ro | 2 decembrie 2022

restaurant

Pentru ca un restaurant să se bucure de succes trebuie să le îndeplinească clienților două cerințe esențiale: să aibă mâncare bună și un ambient special. Mulți merg pe ideea că dacă au angajat un chef talentat, este suficient, însă oamenii care frecventează restaurantele au așteptări ridicate și în privința felului în care arată acesta, pentru că vor să se simtă cu adevărat bine, iar răsfățul să fie complet. Deci, amenajarea unui restaurant presupune ceva mai mult decât a avea suficiente mese.

 

Iată ce detalii trebuie să ai în vedere pentru amenajarea unui restaurant conform tendințelor și care să fie apreciat de clienți:

 

Iluminatul este esențial

 

Este un aspect de multe ori ignorat, pentru că se presupune că este o etapă ușor de îndeplinit. În realitate, într-un restaurant, iluminatul trebuie să îndeplinească mai multe criterii decât în oricare alt spațiu. Lumina trebuie să fie distribuită uniform peste tot, în așa fel încât fiecare masă să beneficieze de aceeași cantitate de lumină. Mulți se vor gândi că este o operațiune costisitoare, însă există acum varianta sistemelor de iluminat LED, care vor amortiza relativ repede cheltuielile. Apelează la profesioniști care îți pot proiecta și realiza un sistem de iluminat adaptat cerințelor restaurantului, în funcție de amenajările pe care le ai și de modul în care vrei să așezi mesele.

 

Ambianță unică

 

Creează în restaurantul tău un ambient aparte, care să fie diferit de alte localuri. Clienții apreciază locurile care sunt amenajate original și cu gust. Tu probabil pornești de la o idee, te gândești la un stil anume, însă recomandarea noastră este să apelezi la un designer care va porni de la ceea ce ți-ai dori tu și va veni cu soluții inedite. Ai în vedere întotdeauna intrarea în restaurant, pentru că aici clienții își formează prima părere. Dacă reușești să găsești acel ceva care să-i facă pe ei să zică „wow”, atunci ai reușit.

 

Mobilier de calitate

 

Ai grijă mare la ce mese și scaune alegi pentru restaurant. Optează din start pentru unele de calitate, care să reziste în timp, pentru că va fi costisitor să le tot înlocuiești și apoi există riscul ca acelea noi aduse să arate diferit, iar atunci aspectul general să aibă de suferit. O idee foarte bună este să colaborezi cu un designer și un producător și să-ți realizezi piese unice și durabile.

 

Spațiu funcțional

 

Evident, îți dorești să ai în restaurant cât mai multe locuri la mese, însă acestea vor rămâne goale dacă clienții vor avea dificultăți să ajungă la masă sau vor sta umăr în umăr cu cei de la masa alăturată. Deci, lasă spații de deplasare, asigură accesul facil către bucătărie, bar și toaletă și asigură-te că fiecare masă are în jur suficient spațiu cât să le ofere oamenilor senzația de intimitate.

 

Culori care stimulează apetitul

 

Anumite culori stimulează sau, dimpotrivă, anulează apetitul. Este bine să-ți faci temele și aici, pentru că orice detaliu contează și poate face diferența între un restaurant de succes și unul care este mereu în așteptare de clienți. Potrivit Color Meanings, roșul, verdele și galbenul sunt culori care ne accentuează senzația de foame. Deci, ar fi ideal să le introduci în decor. 

 

Foto: unsplash.com

 

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google