
MINA, Museum of Immersive New Art, lanseaza in premiera pe 12 aprilie, spectacolul de dans imersiv [IN BETWEEN]. Show-ul este conceput si regizat de Bobi Pricop alaturi de coregraful Filip Stoica, asistat de Simona Dabija, iar coloana sonora a fost realizata de Alexei Turcan. Universul vizual digital a fost semnat de studioul de animatie Les Atelieres Nomad.
La fel ca toate show-urile expuse pana acum, [IN BETWEEN] este o productie marca MINA si este unul dintre principalele proiecte ale acestui an. Spectacolul va fi derulat pe o perioada de 3 luni cu o frecventa de doua ori pe saptamana. Durata va fi de 45 de minute, iar biletele, in valoare de 190 lei, vor fi disponibile pentru achizitionare pe site-ul muzeului.
„Piesa este primul proiect complex pe care il dezvoltam in domeniul artelor performative si este rezultatul a ceea ce ne-am propus pentru anul acesta, si anume sa exploram potentialul spatiului in cat mai multe arii artistice. De la bun inceput ne-am dorit ca MINA sa fie mai mult decat un spatiu imersiv, sa fie un adevarat pilon cultural plin de inovatie care promoveaza valorile romanesti.” – spun fondatorii MINA.
Reprezentatia va pune in scena zece eroi, respectiv dansatori si acrobati care ii vor purta pe spectatori intr-o aventura uluitoare petrecuta in mai multe dimensiuni, unde va fi explorata simbioza dintre uman si artificial.
Performerii din cadrul acestui spectacol sunt: Bianca Ardeleanu, Bogdan Zamfir, Denis Bolborea, Dima Rosca, Georgeta Corca, Iulia Lupascu, Maria-Luiza Dimulescu, Robert Popa, Razvan Rotaru, Roxana Popa, Simona Dabija, Snopovschi Alexandru si Silviu Mititelu.
„[IN BETWEEN] isi propune sa ofere publicului o experienta inedita care sa imbine dansul contemporan, acrobatiile si noile tehnologii. Mi se pare absolut excelent ca, intr-un timp atat de scurt, Muzeul MINA reuseste deja sa produca spectacole proprii la un nivel de profesionalism si cu o atentie la detalii care m-au impresionat definitiv. Lunile de repetitii si pregatiri alaturi de echipa de la MINA si echipa artistica a spectacolului au fost o reala bucurie si lucrul asta se vede in produsul artistic si va fi resimtit si de catre spectatori. Este cel mai minunat sentiment pentru un regizor sa vezi cum toata echipa simte potentialul unui proiect si se implica artistic cu incredere si creativitate.” – a spus Bobi Pricop.
„Noi suntem incantati sa lucram cu Bobi Pricop, Filip Stoica, Simona Dabija si cu toti cei implicati in acest proiect. Impreuna am reusit sa dam nastere unei colaborari fara precedent in spatiul nostru expozitional si cu siguranta ne vom face simtita prezenta si mai profund pe scena artelor performative. Acest proiect reprezinta un motiv de mandrie pentru noi intrucat putem sa oferim publicului o noua experienta mult mai dinamica si mai memorabila prin care vom ridica elementul interactiv la un nou nivel.” – spun fondatorii MINA.




