TVR INFO, crestere spectaculoasa de audienta in 2023
3/35858
calendar_month 05 Ian 2024, 21:05


Inceputul de an marcheaza o noua performanta pentru TVR INFO: pe parcursul anului 2023, canalul de stiri al Televiziunii Romane a inregistrat o dublare a cifrelor de audienta, la doar un an si jumatate de la relansare.

„Productiile relevante, cu stiri echilibrate, realizate de echipa Directiei Stiri a SRTv, au castigat increderea publicului telespectator, asigurand o crestere constanta a TVR INFO in topul audientelor. Ma bucur ca relansarea TVR INFO s-a dovedit a fi un proiect de succes, iar postul de stiri are un aport substantial la indeplinirea misiunii publice a Televiziunii Romane”, a declarat Dan Cristian Turturica, Presedinte-Director General al SRTv.

Astfel, in anul 2023, pe segmentul orar 07.00-24.00, target national, TVR INFO a inregistrat o crestere a audientei de 119%, avand, in luna decembrie, o medie de peste 13.000 de telespectatori pe minut.

In mediul urban, pe acelasi segment orar, audienta TVR INFO a fost cu 97% mai mare, avand o medie de peste 6.700 de telespectatori pe minut, pentru ca in mediul rural sa inregistreze un salt de 145%, cu o medie de aproape 6.800 de telespectatori pe minut.

Datele de audienta au relevat faptul ca TVR INFO atrage tot mai multi tineri in fata micilor ecrane. In mediul urban, pe tronsonul orar 07.00-24.00, postul de stiri a inregistrat, in luna decembrie fata de luna ianuarie 2023, o crestere de 56% pe segmentul de varsta 25-34 de ani si de 29% in randul publicului cu varsta intre 35-44 de ani.

Telejurnalele, dezbaterile, productiile pe teme sociale, educative, de sanatate sau financiare, documentarele si evenimentele majore - precum Summit-ul Ministrilor de Externe ai NATO de la Bucuresti, Programul cultural national „Timisoara, Capitala Europeana a Culturii in 2023”, Summit-ul ITU PP 22 - Reuniunea Ministrilor Digitalizarii si lideri de mari companii in domeniu din intreaga lume, Summit-ul Comunitatii Politice Europene din Republica Moldova, Summit-ul Initiativei celor 3 Mari etc. -, transmise de TVR INFO, au facut ca postul de stiri al Televiziunii Publice sa fie preferat de telespectatori ca sursa de informare credibila si echidistanta.

Relansat in iunie 2022 sub sloganul „Stiri de incredere”, TVR INFO aduce constant publicului cele mai relevante stiri de actualitate, prezinta subiecte si fapte esentiale, informatii atent verificate si dezbateri echilibrate.



Sondaj

Ce cadou ti-ar placea sa primesti?