Warner TV aduce, in luna iulie, o seara cu Jennifer Lopez si Ben Affleck, cu trei dintre cele mai cunoscute filme in care cei doi sunt protagonisti.
Pe 16 iulie, incepand cu ora 18:25, la Warner TV vor putea fi vizionate comedia romantica „Plan de rezerva”(„Back Up Plan” - 2010), drama biografica „Selena” (1997) si lungmetrajul „Argo” (2012).
Filmul „Plan de rezerva”(„The Back Up Plan”), regizat de Alan Poul, este o comedie romantica in care Jennifer Lopez joaca alaturi de Alex O'Loughlin. Ea interpreteaza rolul unei femei care isi propune sa devina mama, chiar daca nu are o relatie, astfel ca recurge la inseminare artificiala. In aceeasi zi in care este realizata procedura, se indragosteste. Filmul a fost un succes de public, cu incasari de peste 77,5 milioane de dolari, iar criticii au laudat jocul lui Lopez.
Jennifer Lopez o interpreteaza, in drama biografica muzicala „Selena”, pe regretata cantareata tejano. Filmul, scris si regizat de Gregory Nava, relateaza ascensiunea tinerei in lumea muzicii si moartea ei. Selena Quintanilla-Peréz a fost impuscata mortal, in 1995, la varsta de 23 de ani, de Yolanda Saldívar. Alaturi de Lopez, din distributie fac parte Edward James Olmos, Jon Seda, Constance Marie, Jacob Vargas, Lupe Ontiveros si Jackie Guerra.
„Argo”, premiat cu trei trofee Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film al anului, este regizat de Ben Affleck, care este producator si interpreteaza si rolul principal. El este un agent CIA care actioneaza sub acoperire, intr-o operatiune periculoasa, pentru a salva sase americani din Teheran in timpul crizei ostaticilor americani din Iran din 1979 – 1981. Scenariul este semnat de Chris Terrio, dupa scrieri ale lui Tony Mendez si Joshuah Bearman, si a fost de asemenea premiat cu Oscar, iar din distributie mai fac parte Alan Arkin, Bryan Cranston, John Goodman si Victor Garber.