Max a lansat prima miniserie originala franceza, „O prietena devotata" („The Confidante" sau „Une Amie Dévouée"). Aceasta este structurata in patru parti si a debutat pe 11 octombrie cu primul episod. Urmatoarele episoade vor fi lansate saptamanal, in fiecare vineri.
Bazat pe evenimente reale, serialul „O prietena devotata" („The Confidante" sau „Une Amie Dévouée") prezinta povestea lui Christelle Blandin, poreclita „Chris". Pasionata de muzica rock, ea pretinde ca a fost prezenta la atacurile teroriste din Paris din noiembrie 2015 si se apropie rapid de comunitatea celor care au supravietuit tragediei.
Afirmand ca prietenul ei apropiat, Vincent, a fost grav ranit in timpul atacului de la Teatrul Bataclan, Chris devine o figura centrala pentru grupul de supravietuitori. Ea ajunge sa joace un rol esential intr-o organizatie dedicata victimelor, castigand increderea si sprijinul acestora.
Cu toate acestea, pe masura ce timpul trece, inconsistentele din relatarile ei incep sa iasa la iveala, trezind suspiciuni in mintea adevaratelor victime ale atacurilor. Miniseria exploreaza complexitatea adevarului si consecintele devastatoare ale minciunilor si manipularii.
Din distributia „O prietena devotata” („The Confidante” aka. „Une Amie Dévouée”) fac parte: Laure Calamy, Arieh Worthalter, Annabelle Lengronne, Alexis Manenti, Ava Baya si Anne Benoit.
Credite: regizat de Just Philippot, scenaristi: Fanny Burdino, Jean-Baptiste Delafon, Samuel Doux si Alexandre Kauffmann; adaptat dupa cartea lui Alexandre Kauffmann „La Mythomane du Bataclan”; producatori: Studiofact Stories (Roxane Rouas-Rafowicz, Jacques Aragones, Ivan Sadik, Basile Lemaire) si June Films (Julie Billy, Naomi Denamur).