hit.ro  »  Multimedia  »  TV  »  HBO Max lanseaza trailerul si posterul serialului Spy / Master

HBO Max lanseaza trailerul si posterul serialului Spy / Master

calendar_month 19 Apr 2023, 14:30

O poveste captivanta de spionaj, care va avea premiera pe 19 mai pe HBO Max
Povestea creata de Adina Sadeanu si Kirsten Peters este plasata la apogeul Razboiului Rece si acopera o saptamana din viata personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secareanu (God’s Own Country, Ammonite, Happy Valley), mana dreapta a lui Nicolae Ceausescu si cel mai important consilier al acestuia. Totusi, Godeanu are un secret. Este agent dublu si trebuie sa scape din Romania si de Ceausescu inainte ca acoperirea lui sa fie compromisa. Avand o singura sansa pentru a ramane in viata, Victor Godeanu se foloseste de o calatorie diplomatica in Germania pentru a fugi in Statele Unite. Ajutat de o agenta Stasi sub acoperire si, totodata, fosta iubita (Svenja Jung, Deutschland ’89), dar si de un agent CIA (Parker Sawyers, Southside with You), Godeanu trebuie sa evite agentii KGB si spionii propriei tari (Ana Ularu si Laurentiu Banescu), constient ca dezertarea ii pune familia lasata in urma in pericol de moarte.

Scenariul serialului de sase episoade a fost ales castigator in urma concursului national organizat in Romania de HBO, “Write a Screenplay For…”. Serialul este produs de Proton Cinema si Mobra Films pentru HBO Max.
Primele doua episoade ale serialului au fost prezentate in premiera la Festivalul de Film de la Berlin in cadrul Berlinale Series, in februarie. Ambele episoade vor fi disponibile la nivel global pe platforma HBO Max din 19 mai, urmand ca restul de patru episoade sa fie difuzate saptamanal, pe rand, iar spre finalul verii sa fie difuzate si pe Warner TV Serie in Germania.
Spy/Master este creat si scris de Adina Sadeanu si Kirsten Peters, regizat de Christopher Smith (Temple, Alex Rider), iar imaginea este semnata de Ben Wheeler BSC (The Tourist, The Baby) si Ádám Fillenz HCA (Hier, Battle: Freestyle). Antony Root si Johnathan Young sunt producatori executivi HBO Max, iar Ioanina Pavel producator creativ. Anke Greifeneder este producator executiv pentru Warner TV Serie. Viktória Petrányi si Judit Sós sunt producatoarele Proton Cinema, iar Tudor Reu este producatorul din partea Mobra Films.





 

Sondaj

Ce jocuri vor avea cel mai mare succes anul acesta?