Watch Dogs a fost printre cele mai anticipate jocuri next-gen, si asta inainte ca Xbox One si PlayStation 4 sa ajunga pe rafturile magazinelor.
Sony si Microsoft planuisera chiar sa includa jocul celor de la Ubisoft in consolele lor. Numai ca data de lansare a jocului a fost amanata dupa luna noiembrie, ceea ce a facut sa scada si interesul manifestat pentru el.
Din fericire lucrurile au ajuns la final. Ubisoft a anuntat lansarea sa pentru data de 27 mai, urmand sa fie disponibil pentru Xbox One, Xbox 360, PlayStation 4, PlayStation 3 si Windows. Se lucreaza si la o versiune de Wii, dar Ubisoft a anuntat ca aceasta va fi lansata ceva mai tarziu. A aparut si un nou trailer al jocului, acesta fiind gasit de cei de la Videogamer pe Xbox.com, trailer care a fost urcat ceva mai tarziu si pe canalul oficial de YouTube al celor de la Ubisoft.
In octombrie, cand jocul a fost amanat, cei de la Ubisoft au declarat ca "acest lucru le va da dezvoltatorilor posibilitatea de a se concentra asupra ultimelor detalii, in asa fel incat sa punem la dispozitia consumatorilor o experienta cu adevarat unica si deosebita. Speram ca alte cateva luni de lucru ne vor da posibilitatea sa oferim gamerilor jocul extraordinar la care se asteapta".
Sursa: The Verge