Cel mai mare festival de Esports din Romania are loc la Oradea

de Redactie Hit.ro | 6 iulie 2022

Pe 9 si 10 iulie se joaca semifinalele si finala Campionatului European de CS:GO

Oradea Arena

Semifinalele și finala Campionatului European de CS:GO (Euro CS:GO), al doilea turneu european de CS:GO organizat în România, vor avea loc pe 9 și 10 iulie, la Oradea, în noua sală polivalentă Oradea Arena. Reprezentanta României, echipa OneTapGaming, se va lupta astăzi în grupe cu echipele din Muntenegru, Norvegia și Israel. Competiția Euro CS:GO face parte alături de alte competiții din Digital Crusade 2022, primul festival dedicat Esports-ului din România.

Programul Euro CS:GO

Cele mai bune 16 echipe europene de CS:GO au ajuns la Oradea pentru a își revendica titlul de campioană europeană și locul în cadrul Campionatului Mondial din Bali (Asia). Cele 16 echipe sunt împărțite în 4 grupe, iar câștigătoarea fiecărei grupe va ajunge mai apoi în semifinale, urmând ca pe 10 iulie să aflăm cine este marea câștigătoare.

Programul campionatului Euro CS:GO este următorul:

  • 6 iulie – grupa A – România, Muntenegru, Norvegia și Israel + grupa B – Suedia, Croația, Macedonia de Nord și Luxemburg

  • 7 iulie – grupa C – Cehia, Spania, Belgia și Slovacia + grupa D – Serbia, Ucraina, Germania și Austria

  • 8 iulie – Playoff

  • 9 iulie – semifinale, orele 15:00 și 20:00

  • 10 iulie – finala Euro CS:GO 2022, ora 20:00

Prize pool-ul campionatului de CS:GO se ridică la 25.000 dolari. Câștigătoarea Euro CS:GO 2022 va ajunge la finalul anului la Campionatul Mondial din Bali (Asia). Echipa OneTapGaming, reprezentanta României de anul acesta, a ocupat în 2021 locul 2 la Campionatul Mondial din Israel.

Competiția Euro CS:GO face parte alături de alte competiții din Digital Crusade 2022, primul festival dedicat Esports-ului din România.

Digital Crusade 2022 – 5 competiții de Esports în 5 zile de festival

Alături de Campionatul European de CS:GO între 6 și 10 iulie vor mai avea loc alte patru competiții: Crusaders Crown, Esports Corporate, Girl Gamer European Championship și încă un turneu surpriză. Prize pool-ul total al acestor competiții se ridică la peste 50.000 de dolari.

Toate competițiile din cadrul festivalului pot fi urmărite pe canalele de Twitch și YouTube ale Digital Crusade.

Pe lângă competiții, participanții la festival îi vor putea asculta pe 5GANG (7 iulie), Macanache (9 iulie) și El Nino (10 iulie).

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google