Redbee Software, DRUID si Questo sunt companiile romanesti incluse in categoria principala a clasamentului Deloitte Technology Fast 50
3/35573
calendar_month 24 Nov 2023, 18:45


•    Start-upurile locale Flip, Bright Spaces si easySales sunt incluse in categoria „Companies to Watch”
•    Ascendia, RepsMate si ZA Cloud sunt start-upurile romanesti recunoscute la categoria „Impact Stars”
•    Hermix a primit recunoasterea speciala CE Tech Rocketship, oferita de Google Cloud, partenerul de tehnologie al programului la nivel regional

Redbee Software, DRUID si Questo sunt companiile romanesti incluse in categoria principala a clasamentului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala 2023, care ofera recunoastere start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare crestere din regiune. Compania Redbee Software, specializata in realizarea de solutii software web si mobile cu ajutorul tehnologiilor de ultima ora, care a dezvoltat o aplicatie ce face previziuni legate de evolutia bursei pentru a ajuta utilizatorii sa-si defineasca strategiile de investitii si sa sporeasca increderea din partea investitorilor, ocupa locul 8, cu o rata de crestere de 2.698%, inregistrata in perioada 2019-2022. DRUID, compania specializata in dezvoltarea de asistenti virtuali inteligenti dedicati proceselor complexe din organizatii, ocupa locul 32, cu o crestere de 875%, iar Questo, care a creat o platforma pentru jocuri desfasurate in aer liber, ocupa locul 50, cu o rata de crestere de 663%.

De asemenea, start-upurile romanesti Flip, Bright Spaces si easySales au fost incluse in subcategoria „Companies to Watch”, care reuneste companiile care au inregistrat cea mai rapida dezvoltare in perioada 2020-2022, dar care inca nu indeplinesc criteriile pentru a intra in principala categorie a topului Fast 50. Flip, compania care a creat o platforma de comert electronic end-to-end pentru vanzarea si achizitionarea de smartphone-uri reconditionate, ocupa locul 3 din 25 de start-upuri, cu o rata de crestere de 1.289%, Bright Spaces, un startup PropTech care ajuta la stimularea actiunilor de marketing din zona imobiliara prin reprezentarea 3D a spatiilor in mediul virtual, este pe locul 5, cu o rata de crestere de 737%, si easySales, care a creat o solutie de tip software-as-a-service (SaaS) ce permite comerciantilor integrarea platformelor de comert electronic cu cele de tip marketplace, sisteme de facturare, de curierat sau cu centrele de distributie a comenzilor, ocupa locul 20, cu o rata de crestere de 174%.

De asemenea, trei companii romanesti – Ascendia, RepsMate si ZA Cloud - sunt recunoscute in cadrul competitiei Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrala la categoria „Impact Stars”, care premiaza start-upurile ale caror produse sau servicii au efecte pozitive asupra mediului de business, societatii, mediului inconjurator, in domeniul diversitatii sau al inovatiei. Ascendia este o companie care a creat instrumente de e-learning utilizate atat in sectorul privat, cat si in cel public, RepsMate este start-upul care a dezvoltat o platforma care foloseste inteligenta artificiala in analizarea si evaluarea a 100% din interactiunile unei companii cu clientii sai, indiferent de canalul de comunicare, iar ZA Cloud este specializata in furnizarea de solutii software pentru intelegerea profunda a continutului online folosind inteligenta artificiala.

Hermix, start-upul local de tehnologie care a primit recunoasterea speciala CE Tech Rocketship, oferita de Google Cloud, este dezvoltatorul unei platforme care ajuta companiile sa cunoasca oportunitatile de business din sectorul public prin automatizarea activitatilor de marketing pentru zona business-to-government, a celor de vanzare si de pre-vanzare, precum si de participare la licitatii publice. Anul acesta, Google Cloud este partenerul de tehnologie la nivel regional al programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala.



„Editia din acest an a programului Fast 50 Europa Centrala este un simbol al ideii de rezilienta, caci ofera recunoastere companiilor de tehnologie din regiune pentru dinamica lor in perioada 2019-2022, intervalul luat in considerare in analiza ratei de crestere inregistrate de participanti, care coincide cu perioada marcata de o pandemie globala si de tensiuni geopolitice semnificative. Suntem onorati sa celebram realizarile a zece start-upuri locale de tehnologie care au prosperat in acea perioada si sa le oferim recunoastere pentru angajamentul lor fata de imbunatatirea si dezvoltarea continua prin intermediul platformei Fast 50”, a spus Andrei Ionescu, Partener, Deloitte Romania, si coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrala in Romania. 

Companiile de tehnologie cu cea mai mare crestere din Europa Centrala

Castigatorul principalei categorii a clasamentului, care ofera recunoastere companiilor de tehnologie infiintate in urma cu cel putin patru ani si care au cea mai rapida crestere in Europa Centrala, este FTMO, un fintech din Republica Ceha, cu o crestere a veniturilor de 5.815%, care a dezvoltat o platforma educationala pentru jucatorii de pe pietele financiare ce le permite sa se concentreze asupra gestionarii riscurilor si a educatiei in desfasurarea activitatii de tranzactionare pentru a adopta bunele practici in domeniu, a evita erorile si a reduce pierderile. Companiile incluse in clasamentul principal au inregistrat o crestere medie de 1.502%.

Competitia din acest an, aflata acum la cea de-a 24-a editie, este dominata de jucatori din domeniul software (31), urmat de domeniile fintech (patru companii), hardware (patru companii), media si divertisment (patru companii), tehnologii de mediu (patru companii) si sanatate companii (trei companii).

Categoriile „Companies to watch” si „CE Tech Rocketship”

Pe langa categoria principala, care include companiile cu cea mai mare crestere din sectorul tehnologiei, programul Deloitte 2023 Central Europe Technology Fast 50 include si categoria „Companies to watch”, care ofera recunoastere companiilor ce nu indeplinesc inca criteriile pentru clasamentul principal Fast 50. Prima pozitie din aceasta categorie, in care au intrat companii cu venituri de minimum 10.000 de euro in 2020 si de cel putin 30.000 de euro in 2022, a fost revendicata de 3IPK, o companie din Slovacia ale carei solutii bazate pe tehnologie de tip blockchain permit clientilor din industriile spatiale, aerospatiale si de aparare sa asigure autenticitatea datelor, inclusiv a imaginilor Pamantului din satelit, care a inregistrat o rata de crestere de 2.885%.

Castigatorul subcategoriei „CE Tech Rocketship”, care ofera recunoastere companiilor care au dezvoltat solutii de calitate, cu potential de dezvoltare si care pot satisface cei mai pretentiosi clienti, oferite de Google Cloud, este Open Loyalty, o companie poloneza care a creat un software flexibil pentru realizarea de programe personalizate de loialitate si gamification.

Despre Deloitte Central Europe Technology Fast 50

Pentru a fi eligibile pentru principala categorie a competitiei Technology Fast 50, companiile trebuie sa indeplineasca unele conditii financiare, si anume sa aiba un venit operational anual minim de 50.000 de euro in primii trei ani analizati (2019-2021) si de 100.000 de euro in 2022. De asemenea, acestea trebuie sa aiba sediul central in Europa Centrala si sa detina drepturile de proprietate intelectuala sau sa fi creat tehnologie patentata. 



Sondaj

Care este prima versiune de Windows pe care ati folosit-o?