Microsoft a lansat oficial Windows Phone 8.1 si concurentul Siri, Microsoft Cortana

calendar_month 03 Apr 2014, 07:25
Windows Phone 8.1 - principalele imbunatatiri
Update-ul Windows Phone 8.1 aduce o serie de schimbari la nivel de interfata, de functionalitate si aplicatii dedicate, dar si o flexibilitate mai mare pe parte de compatibilitate hardware cu anumite device-uri.
Pe scurt, lookscreen-ul device-ului arata diferit fata de versiunea anterioara a sistemului de operare mobil, cu notificari pentru calendar si alte informatii care pot fi activate de utilizator.
Si ecranul de start al noului sistem de operare a beneficiat de imbunatiri. Acestea se refera, in principal, la posibilitatea de setare a unor fundaluri personalizate in functie de gustul utilizatorului pentru tile-urile aplicatiilor, optiune care lipsea din versiunea anterioara a sistemului de operare.

La fel de importanta este implementarea Action Center, noul sistem de notificari ce permite inclusiv accesul la activarea / dezactivarea rapida a functiilor WiFi, Bluetooth etc. si vizualizarea actualizarilor diferitelor aplicatii (precum cele de socializare).
Cumpara de la eMag.ro gama de smartphone Nokia Lumia la preturi atractive

(foto GSMarena)
Cortana, asistentul personal al Microsoft, pare a fi punctul forte al noului sistem de operare mobil al Microsoft. Joe Belfiore, managerul Microsoft Windows Phone, a facut o serie de demonstratii cu Cortana, iar interactiunea userului cu asistentul inteligent pare a fi chiar excelenta.

Cortana functioneaza ca un asistent personal cat se poate de complet - poate face apeluri, poate trimite mesaje, poate spune ce muzica este redata, poate lua notite dupa dictare, poate stabili inclusiv alarma telefonului, poate citi reminderele din calendar doar la adresarea intrebarii "ce evenimente am in ziua x in calendar?". Poate face sugestii de restaurante, de exemplu, pe baza localizarii si, mai mult, poate face rezervari doar prin control vocal. Apropo de notite, exista o functie care o ajuta sa retina anumite lucruri importante pe care sa le sugereze ulterior. Desigur, momentan aceste functii sunt disponibile in limba engleza.
Un pic infricosatoare este alta functie Cortana: aplicatia poate fi autorizata sa "citeasca" toate mailurile userului si sa invete din ele anumite date pentru a stabili ariile de interes ale userului pentru a-l notifica in legatura cu noutatile.

Din fericire, absolut toate sugestiile retinute de Cortana pot fi modificate de utilizator.
Noul asistent personal al Microsoft functioneaza cu aplicatii de socializare third party, evident si cu Facebook, Twitter etc. si afiseaza informatiile in functie de feed-urile celor mai importante surse.
Cortana nu functioneaza doar prin control vocal, ci poate fi accesata si prin simpla tastare a intrebarilor sau task-urilor direct pe ecranul telefonului.

Ar mai fi de spus ca actualizarea Windows Phone 8.1 aduce pe smartphone-urile care vor primi update-ul si Internet Explorer 11, ce ofera InPrivate mode (incognito) pentru navigare online si sincronizarea parolelor intre device-uri diferite.
Microsoft nu a spus concret si cand va fi disponibil update-ul pentru smartphone-urile care ruleaza deja Windows Phone 8 dar, din cate a lasat de inteles Joe Belfiore, actualizarea ar trebui sa ajunga pe device-uri pana cel tarziu in luna mai.
UPDATE: Nokia a confirmat ca Windows Phone 8.1 este programat sa fie disponibil pentru tot portofoliul Lumia Windows 8 ca actualizare over-the-air, in aceasta vara, in urma testelor si aprobarilor din partea partenerilor.
In cadrul Build 2014 au fost prezentate si trei noi terminale mobile inteligente de la Nokia. Este vorba despre Nokia Lumia 630, Nokia Lumia 635 si un nou varf de gama, Nokia Lumia 930 ce dispune de o camera foto de 20MP. Revenim, intr-un articol separat, cu detalii despre primele telefoane de la Nokia ce vor rula Windows Phone 8.1.
Noutati




