Android M Developer Preview va fi prezentat in cadrul Google I/O 2015: ne asteptam la optimizari pentru RAM si consum de baterie

calendar_month 26 Mai 2015, 12:22
Se pare ca Google va respecta calendarul de prezentari de la conferinta dezvoltatorilor companiei, eveniment care va avea loc peste cateva zile, moment in care vom afla primele informatii oficiale si chiar si o data de lansare pentru Android M. Si, cum evenimentul bate la usa, cei de la AndroidPolice au pus cap la cap cateva informatii interesante legate de noul OS de la Google, pe care vi le prezentam si noi.
In primul rand, se pare ca Google va prezenta un developer preview pentru Android M in cadrul Google I/O 2015, conferinta dezvoltatorilor companiei, care va avea pe 28 si 29 mai, adica peste cateva zile, asa cum a procedat si anul trecut cu Android 5 Lollipop. Acest lucru ar insemna ca versiunea finala a noului sistem de operare ar putea fi lansata in august.
O informatie mai interesanta legata de Android M (Macadamia Nut Cookie) se refera la cateva optimizari mult-asteptate de catre utilizatori. Astfel, noul Android, spun cei de la AndroidPolice, se concentreaza pe optimizarea resurselor RAM, dar si pe reducerea consumului de baterie (prin limitarea utilizararii unor functii in special cand device-ul nu este folosit).
Acestea sunt cele mai recente speculatii pe marginea Android M, insa nu singurele.
Android M ar mai putea aduce functionalitati multi-screen si multi-window (implementate deja de producatori precum Samsung sau HTC), dar si suport nativ pentru autentificarea prin amprenta. Nu in ultimul rand, se pare ca Android M va oferi utilizatorilor si o facilitate ceruta de multa vreme, respectiv posibilitatea ca la instalarea unei aplicatii din Google Play userul sa poata selecta ce permisiuni are soft-ul respectiv. Dupa cum stiti, acum utilizatorul este doar informat in legatura cu permisiunile solicitate de o aplicatie, fara sa existe posibilitatea de a debifa accesul la unele servicii inainte de procesul de instalare (de precizat este ca facilitatea exista deja pe Blackberry OS 10...).
Vom reveni cu noutati, confirmari si infirmari ale datelor de mai sus peste doar doua zile, cand incepe Google I/O 2015.
Noutati




