Un atac IT a blocat la sol 1.400 de pasageri ai companiei aeriene LOT
6/6914
calendar_month 22 Iun 2015, 12:00
Aproximativ 1.400 de pasageri ai companiei aeriene poloneze LOT au fost blocati la sol pe aeroportul Chopin din Varsovia, duminica, dupa ce hackerii au atacat sistemul de computere al companiei, folosit pentru planificarea zborurilor.
Sistemul de computere a fost spart in cursul dupa-amiezii si reparat dupa aproximativ cinci ore, timp in care zece zboruri nationale si internationale ale LOT au fost anulate si mai mult de zece au avut intarzieri, a declarat purtatorul de cuvant al companiei poloneze, Adrian Kubicki.

(foto: Wikipedia)
LOT s-a ocupat duminica seara de pasageri si unii dintre ei s-au putut imbarca pentru a ajunge la destinatie. Compania a declarat ca le-a oferit camere la hotel celor care au fost nevoiti sa ramana peste noapte.
In niciun moment nu a fost insa compromisa siguranta, a declarat Kubicki, iar zborurile cu destinatia Varsovia au putut ateriza fara probleme. Niciun alt aeroport nu a fost afectat, a adaugat el.
Cititi in continuare despre "Hackerii au blocat la sol 1.400 de pasageri ai unei companii aeriene poloneze", pe ZIARE.com