Ghid Kaspersky Lab: Cum sa te aperi de pericole pe internet ca un expert in securitate IT
6/6310
calendar_month 10 Nov 2014, 14:15
Expertii Kaspersky Lab din cadrul Global Research and Analysis Team au publicat un ghid cu masurile de securitate pe care le folosesc ei insisi pentru a se proteja atunci cand comunica prin email, prin intermediul programelor de mesagerie instanta si al smartphone-urilor, cand navigheaza pe internet, precum si in interactiunile din lumea reala.

Va prezentam aproape integral textul original:
Email
Publicitatea contextuala se bazeaza pe o analiza detaliata a publicului tinta. Din acest motiv, companiile care construiesc campaniile de publicitate contextuala lucreaza cu furnizorii de servicii de email. Email-urile stocheaza multe informatii personale – de la haine comandate online, la locuri in care intentioneaza sa mearga in vacanta sau orice alte obiecte si servicii pe care doresc sa le achizitioneze. Tot ce este stocat in contul de e-mail poate cauza serioase probleme de securitate, daca nu tii cont de cat de importante sunt aceste informatii si de cine sunt cei care le pot vizualiza. Expertii Kaspersky Lab recomanda urmatoarele masuri de siguranta pentru e-mail:

  • Utilizeaza servicii de criptare atunci cand comunici cu alti utilizatori pe e-mail;

  • Creeaza o cheie de criptare complexa – cu cat aceasta este mai lunga, cu atat este mai sigura;

  • Fii atent la metadata chiar si atunci cand continutul e-mail-ului este criptat. Atat expeditorul, cat si destinatarul, precum si subiectul mesajului pot fi interceptate.

  • Atentie! Orice mesaj trimis vreodata va fi decriptat in cazul in care cheia privata folosita in criptare este sustrasa. De multe ori, evitarea utilizarii serviciilor de e-mail este de preferat.




Servicii de mesagerie instanta
Serviciile comerciale care nu utilizeaza un protocol criptografic Off the Record Messaging (OTR) sunt nesigure. Off the Record Messaging (OTR) permite utilizatorilor sa-si construiasca propriile chei private si cripteaza toate mesajele inainte de a fi expediate.

  • Asigura-te ca serviciul tau de mesagerie instanta permite utilizarea unui protocol de criptare Off the Record Messaging (OTR);

  • Activeaza plug-in-ul OTR inainte de a incepe conversatia;

  • Aminteste-le utilizatorilor cu care comunici sa-si activeze OTR (Off The Record Messaging).

  • Fii atent la informatiile pe care le transmiti si la utilizatorul care le primeste – acesta ar putea dezvalui intreaga conversatie.


Smartphone-uri

Telefoanele inteligente colecteaza informatii valoroase despre obiceiurile si localizarea utilizatorilor. Acestea stocheaza aceleasi date precum un laptop sau desktop, insa ofera un grad de securitate diferit – de cele mai multe ori, mai mic.

  • Nu uita sa iti securizezi dispozitivele mobile;

  • In timpul calatoriilor, ori de cate ori este posibil, utilizeaza telefoane de unica folosinta cu cartela prepaid.


Navigarea pe internet

  • Dezactiveaza cookie-urile, nu permite executarea JavaScript si evita sa ramai logat pe conturile personale;

  • Evita retelele Wi-Fi publice si nesigure sau retelele de internet locale. Utilizeaza o conexiune 3G/4G in locul acestora.

  • Este recomandat sa adopti masuri de securizare a comunicatiilor, utilizand atat Tor cat si un VPN. VPN-ul cripteaza traficul, dar nu ofera anonimitate, iar Tor are cateva minusuri la randul sau.