hit.ro  »  IT  »  Sisteme de Securitate  »  Bitdefender lanseaza un nou instrument de protectie pentru e-mail

Bitdefender lanseaza un nou instrument de protectie pentru e-mail

calendar_month 09 Feb 2024, 20:05


Bitdefender, lider global in domeniul securitatii cibernetice, a lansat Email Protection, o noua functionalitate care scaneaza si identifica e-mail-uri cu continut potential periculos, precum incercarile de frauda si inselatoriile online, indiferent de dispozitivul de pe care sunt accesate.

Email Protection le permite utilizatorilor sa-si extinda tehnologiile de protectie a dispozitivelor catre serviciile de e-mail, fiind disponibil acum si pentru conturile de Gmail si Outlook.

E-mail-urile continuă să fie unul din principalii vectori de atac pentru infractorii cibernetici. Potrivit Statista, numărul site-urilor unice destinate înșelătoriilor a crescut de la 147.000 în 2020 la peste 1.350.000 în 2022. Cercetările efectuate de specialiștii Bitdefender arată că unul din cinci (23%) e-mail-uri de tip spam pe teme financiare și bancare reprezintă tentative de fraudă.

Inițial, utilizatorii accesează link-uri sau fișiere atașate periculoase, astfel că odată ce un sistem este compromis, actorii obțin controlul pentru a fura date personale, financiare, ori pentru a șantaja sau cere o răscumpărare.

Pe măsură ce utilizatorii își accesează e-mail-ul de pe multiple dispozitive, a devenit tot mai dificilă oferirea unei protecții complete împotriva amenințărilor, care de multe ori necesită o configurare manuală și actualizarea soluțiilor de securitate pentru e-mail pe fiecare dispozitiv de pe care se accesează e-mail-ul.

Email Protection protejează căsuțele electronice ale utilizatorilor în timp ce înșelătoriile de tip phishing evoluează rapid. Odată activată funcționalitatea, Bitdefender scanează toate e-mail-urile primite și le marchează fie sigure sau suspecte, ajutând utilizatorii să nu cadă victime amenințărilor informatice.

Principalele funcționalități și beneficii:

Protecție consistentă a e-mail-ului – după instalare, e-mail-urile periculoase sunt scanate în timp real de pe orice dispozitiv folosit pentru a accesa conturile de Gmail și Outlook.

Conținutul suspect este marcat în mod clar – e-mail-urile sunt marcate imediat cu diferite etichete (sigur sau periculos) reducând riscul de a accesa accidental conținut periculos.

Sistem simplu de gestionare și raportare a e-mail-ului – căsuțele electronice (inclusiv oprirea și îndepărtarea protecției) sunt gestionate direct din interfața de utilizator Bitdefender, la fel și procesul de raportare (numărul de email-uri scanate, sigure versus periculoase din ultimele 30 de zile).

Instalare ușoară – prin doar câteva click-uri, Email Protection este instalat și oferă protecție pentru e-mail.

Mergi la sursă

O metodă pentru a gestiona e-mailurile periculoase este de a le scana pe măsură ce acestea intră în inbox, însă acest lucru ar presupune integrarea cu mai mulți clienți de e-mail și proceduri complicate de configurare. O cale mai bună este de a integra funcția Bitdefender Email Protection direct în aplicațiile Gmail și Outlook.



Funcția Email Protection trebuie configurată o singură dată, iar ulterior toate e-mailurile primite vor fi scanate automat înainte să ajungă în inbox. Inovația acestei metode constă în faptul că protecția este asigurată fără legătură cu platforma aleasă de utilizator, întrucât ea funcționează pe toate computerele, laptopurile, telefoanele sau tabletele după configurarea inițială.

Puterea îi aparține utilizatorului

De îndată ce soluția de securitate scanează mesajul primit, funcția Email Protection afișează o etichetă în inboxul utilizatorului care indică dacă un e-mail este sigur sau este îndoielnic. Utilizatorul are posibilitatea să ia orice decizie în legătură cu e-mailul respectiv, însă decizia va fi mai bine informată datorită etichetelor „sigur/nesigur”.

Funcția email protection oferă, bineînțeles, statistici și posibilitatea de a gestiona fiecare cont de e-mail protejat în parte. Utilizatorii mai pot vizualiza informații despre amenințările detectate și motivul care stă la baza efectuării unei anumite detecții, sortate pe zile, acoperind activitatea din ultimele 30 de zile. De asemenea, poți alege până la cinci căsuțe de e-mail pe care să le protejezi pe orice dispozitiv pe care îl folosești pentru a accesa conturile respective.

Caracteristica Bitdefender Email Protection este disponibilă acum fără niciun cost suplimentar pentru utilizatorii noi și existenți care dețin un plan Bitdefender Premium Security.





 

Sondaj

Ce cadou ti-ar placea sa primesti?