Ai camera web pe laptop? Cineva ar putea fi cu "ochii" pe tine fara sa stii

calendar_month 17 Oct 2014, 13:00
Conform rezultatelor unui studiu realizat de Kaspersky Lab impreuna cu B2B International, 21% dintre utilizatorii europeni isi acopera camerele web pentru a evita spionajul cibernetic prin intermediul computerelor. Prudenta acestora poate fi considerata intemeiata deoarece camerele web pot deveni uneori instrumente eficiente pentru infractorii cibernetici.
Rezultatele studiului arata ca aproximativ o patrime dintre utilizatorii europeni (24%) nu stiu ca ar putea fi supravegheati prin intermediul unei camere web. Doar 44% dintre respondenti sunt la curent cu aceasta amenintare si afirma ca acest risc ii deranjeaza. Hackerii nu vizeaza doar persoane publice, oricine putand deveni o tinta.
Exista mai multe motive pentru care infractorii cibernetici aleg sa spioneze prin intermediul camerelor web. In primul rand, acestia le pot utiliza pentru sustragerea de informatii confidentiale din companii sau pentru accesarea serviciilor financiare. Uneori, utilizatorii neatenti usureaza munca infractorilor cibernetici: unul din zece respondenti afirma ca au datele de logare scrise pe o hartie langa computer. O camera web performanta poate inregistra cu usurinta aceste informatii.
(foto: Gizmodo)
In al doilea rand, infractorii cibernetici pot face poze compromitatoare utilizatorilor. Acestea ar putea fi utilizate pentru santaj sau pentru simplul amuzament al acestora, precum si pentru a pune victimele in situatii delicate. De exemplu, in mai 2014, Europol a descoperit o retea de dezvoltatori, distribuitori si utilizatori de programe periculoase care au fost create si pentru a spiona prin intermediul camerei web. Investigatiile au inceput in urma arestarii unui hacker olandez care infectase computerele a 2.000 de femei pentru a le face poze in ipostaze intime.
In ciuda acestor rezultate, doar unul din cinci utilizatori isi acopera camera web. In plus, spionajul cibernetic utilizeaza mai multe dispozitive, nu doar computere. Conform rezultatelor studiului, un procent considerabil dintre utilizatorii europeni (5%) isi acopera si camerele dispozitivelor mobile.
Cititi mai multe detalii legate de studiul Kaspersky 2014
Totusi daca nu vi se pare eleganta solutia de a lipi un sticker pe lentila camerei web a device-ului, exista si alte solutii. Una ar fi modulul special Webcam Protection (momentan disponibil doar pentru Windows) integrat in solutia de securitate Kaspersky Internet Security – Multi-Device. Solutia de securitate monitorizeaza constant accesul la camera web integrata sau conectata la dispozitiv si informeaza utilizatorul despre orice tentativa de acces.
Noutati




