hit.ro  »  IT  »  Securitate Cibernetica  »  Flame are un frate: inca un virus "politic" descoperit de firmele de securitate IT

Flame are un frate: inca un virus "politic" descoperit de firmele de securitate IT

calendar_month 18 Iul 2012, 10:33
Dupa scandalul virusului Flame, inca un virus "politic" a fost descoperit de firmele de securitate IT in Orientul Mijlociu. Virusul Madi sau Mahdi, folosit pentru obtinerea de informatii secrete, a fost depistat in Iran, Israel si Afganistan.
Peste 800 de PC-uri ale agentiilor guvernamentale, ale institutiilor financiare si companiilor de infrastructura au fost infectate de virusul Madi, sustin expertii Kaspersky Lab si Seculert, potrivit unui comunicat remis HIT.ro.

Confirmat: Virusul Flame, creat de americani si israelieni
In timp ce scopul Flame a fost de a opri programul nuclear din Iran, virusul Madi sau Mahdi, ce este echivalent cu "Mesia" in Islam, are ca scop obtinerea de informatii secrete, de la emailuri si parole pana la transferul de fisiere.
Troianul Madi permite infractorilor cibernetici sa fure informatii confidentiale de pe computerele cu sisteme de operare Microsoft Windows, sa monitorizeze comunicarea prin email si programele de mesagerie instant, sa inregistreze audio si intrarile din tastatura, precum si sa realizeze capturi de ecran.
Analiza confirma faptul ca mai multi gigabytes de informatie au ajuns pe serverele infractorilor.
Printre aplicatiile si paginile web spionate se numara conturile de Gmail, Hotmail, Yahoo! Mail, ICQ, Skype, Google+ si Facebook ale victimelor. Supravegherea era condusa si prin intermediul sistemelor ERP/CRM integrate, a contractelor de business si sistemelor de administrare financiara.
Noua amenintare malware a fost detectata mult mai usor si are un cod mult mai putin complex decat virusul Flame, considerat cel mai sofisticat din istoria tehnologiei informatice.



 

Sondaj

Ce placa video aveti?