Material de opinie de Ionut Alexe, Manager, Preturi de Transfer, Deloitte Romania, si Mircea Farcau, Managing Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal
Extinderea unei afaceri peste granita statului in care a fost dezvoltata este un proces complex, cu multiple implicatii, care presupune o planificare minutioasa si atentie sporita la aspecte neintalnite anterior, cum ar fi regimul fiscal aplicabil tranzactiilor realizate intre compania mama si entitatea afiliata. Si, daca aspectele de acest gen sunt relativ usor de gestionat de catre societatile mari, pentru cele mici, ele pot reprezenta adevarate provocari. Mai mult, start-upurile interesate sa isi extinda activitatea pe piete externe avansate (in special cele din IT care vizeaza piata din Statele Unite) se confrunta cu dificultati specifice, generate de faptul ca desfasoara activitati in jurisdictii cu regimuri fiscale complet diferite. Care sunt aspectele esentiale pentru conformare?
O preocupare cruciala in acest scenariu consta in gestionarea strategica a fluxului de capital provenit de la compania mama, prin diverse mecanisme, cum ar fi contractele de prestari servicii, acordurile de management, transferurile de proprietate intelectuala si imprumuturile intra-grup. Toate aceste mecanisme au la baza conceptul de preturi de transfer, care trebuie aplicat corect, astfel incat sa se asigure conformarea fiscala si eficienta operationala. In consecinta, este esential ca aceste tranzactii sa respecte standardele legale si principiul valorii de piata, pentru a oferi garantia ca termenii acordurilor sunt similari unor tranzactii posibile intre parti independente.
Dificultati in stabilirea valorii de piata a serviciilor
Pentru start-upuri in general si pentru cele din IT in special, drumul catre conformare si eficienta este cu atat mai complicat. Una dintre provocarile cu care astfel de entitati se confrunta consta in determinarea valorii echitabile de piata pentru serviciile oferite si pentru imprumuturile contractate, procese adesea complicate de particularitatile serviciilor de tehnologie si de lipsa unor termeni de comparatie. Complexitatea este accentuata de diferentele semnificative dintre reglementarile fiscale din cele doua jurisdictii (SUA si Romania in acest caz), care impun abordari diverse si prevad sanctiuni pentru neconformare.
Referitor la imprumuturile intra-grup, o importanta deosebita trebuie acordata stabilirii dobanzilor si respectarii conditiilor specifice practicilor comerciale uzuale. Autoritatile fiscale analizeaza cu vigilenta aspectele de acest gen si actioneaza prompt pentru a corecta eventualele discrepante, ceea ce poate conduce la stabilirea unor obligatii fiscale suplimentare sau la aplicarea de sanctiuni pentru contribuabilii in cauza. Astfel, start-upurile din IT trebuie sa abordeze cu prudenta strategiile de capitalizare si structurile de indatorare si sa le documenteze corespunzator pentru a justifica termenii contractuali si ratele dobanzilor, valabili atat in momentul acordarii finantarilor, cat si pe durata de viata a acestora, astfel incat sa se poata demonstra ca au fost luate in considerare atat volatilitatea pietei, cat si fluctuatiile dobanzilor pe perioada de derulare a imprumuturilor.
De asemenea, contribuabilii implicati trebuie sa acorde o atentie sporita planurilor de rambursare a imprumuturilor, mai ales in conditiile in care autoritatile fiscale tind sa considere nedeductibile cheltuielile cu dobanzile aferente unor imprumuturi nerambursate sau convertite in aport la capitalul social (actiuni sau parti sociale).
Nu in ultimul rand, companiile locale care presteaza servicii catre entitati din grup trebuie sa evalueze in permanenta conformarea cu principiul valorii de piata, intrucat autoritatile fiscale se asteapta ca marjele de profit obtinute de companiile din acest domeniu sa fie destul de ridicate, avand in vedere performanta istorica a industriei IT.
Pe partea de cheltuieli, documentarea serviciilor primite de companiile locale de la afiliatii externi trebuie efectuata, de asemenea, cu promptitudine pe parcursul receptionarii acestora, intrucat recuperarea ulterioara a documentelor relevante se poate dovedi un exercitiu anevoios odata cu trecerea timpului.
Costul neconformarii
In caz de neconformare, societatile in cauza pot suporta consecinte severe, cu impact semnificativ asupra lichiditatilor si stabilitatii financiare, aspecte esentiale pentru start-upuri, care, prin definitie, sunt la inceput de drum, si cu atat mai mult pentru cele din sectorul IT, recunoscut pentru competitivitatea ridicata, dar in care investitiile in cercetare, dezvoltare, personal calificat si expansiune sunt nu doar consistente, ci si prioritare pentru a asigura supravietuirea pe piata.
In acelasi timp, in numeroase piete dezvoltate, contribuabilii pot apela la mecanisme prevazute de legislatia fiscala, prin care sa diminueze aceste riscuri. Principalul instrument care poate fi folosit in acest sens este acordul de pret in avans (APA). Acesta functioneaza si in Romania si presupune stabilirea anticipata a preturilor la care urmeaza sa se realizeze tranzactiile transfrontaliere, impreuna cu autoritatea fiscala, astfel incat, in cadrul controalelor ulterioare, inspectorii fiscali sa nu poata impune ajustari de preturi de transfer si, implicit, sume suplimentare de plata pentru contribuabilii in cauza. Existenta unor astfel de mecanisme in piata vizata pentru extindere poate reprezenta, asadar, un criteriu important de care trebuie sa tina cont o societare in momentul in care ia o astfel de decizie.
In concluzie, o abordare eficienta necesita o planificare preventiva, initiata chiar din etapele preliminare ale strategiei de extindere a businessului. In acest sens, este recomandat ca start-upurile sa investeasca in elaborarea unor politici de preturi de transfer coerente sustinute de documente legale robuste, care sa reflecte in mod autentic valoarea tranzactiilor pe care le deruleaza cu entitatile afiliate. Aceasta abordare presupune efectuarea unor studii amanuntite de comparabilitate, evaluarea detaliata a riscurilor de neconformare, utilizarea instrumentelor fiscale aplicabile pentru diminuarea acestora si documentarea riguroasa, astfel incat sa fie respectate toate reglementarile legale si fiscale in vigoare.