Discoteca din telefonul mobil

calendar_month 03 Ian 2007, 10:50
Sony Ericsson a introdus conceptul de telefon Walkman (seria W) prin modelul W800i, model ce la vremea respectiva revolutiona prin capacitatea cardului de memorie ce exista in pachetul de baza (512MB). De altfel toate telefoanele din seria W par a fi create tocmai pentru ca muzica sa fie mai aproape de utilizatorul de telefon mobil.
Nici cei de la Nokia nu puteau neglija tendintele actuale, oferind cateva modele ce se adreseaza tinerilor dornici de a avea “muzica la purtator”. Amintim doar modelele Nokia 3250 Xpress Music, N91 sau Music Edition-urile lui N70 sau N73, modele asupra carora promitem sa revenim.
Sincer vorbind nu suntem dintre aceia ce sustin ca piata telefoanelor mobile este impartita in doua (Nokia si restul telefoanelor), si tocmai de aceea am preferat sa ne oprim in curtea celor de la SE (recunoscuti pentru telefoanele dedicate muzicii) pentru a va prezenta modelul W950i, un telefon care nu este decat la un pas de a fi considerat perfect.
W950i, unul din noii veniti ai seriei W de la SE, este un smartphone bazat pe Symbian 9.1 UIQ 3.0, avand un design pe cat de stilat, pe atat de clasic, parand a fi, la prima vedere un telefon eminamente muzical, prin “creierul” sau de 4 GB, suficient pentru a stoca toate melodiile care va plac. Timp sa aveti sa le ascultati pe toate. Evident ca pe langa telefon, veti primi si un set de casti stereo cu comanda si un cablu USB. Astfel transferul de muzica chiar nu va mai fi o problema.
Inainte sa il studiem mai in amanunt, iata cateva date tehnice menite a ne face mai bine cunoscut cu cine avem de a face:
Date generale:
Retea
UMTS / GSM 900 / GSM 1800 / GSM 1900
Dimensiuni
106 x 54 x 15 mm
Greutate
112 g
Ecran:
Tip ecran
TFT Touchscreen
Marime
240 x 320 pixeli
Culori
262 K
Memorie:
Agenda
Da
Memorie interna
4 GB
Card memorie
Nu
Baterie:
Tehnologie
Li-Ion
Timp in asteptare
340 h
Timp in convorbire
7.30 h
Transfer de date:
GPRS
Clasa 10 (4+1/3+2 sloturi), 32 - 48 kbps
HSCSD
Nu
3G
Da (384 kbps)
EDGE
Nu
WLAN
Nu
USB
DA
Tonuri apel:
Polifonice
Da
MP3
Da
Posibilitate de personalizare
Da
Vibratii
Da
Facilitati:
Mesagerie
SMS, MMS, Email
Browser
WAP 2.0/xHTML, HTML (Opera 8.0)
Jocuri
Da + downloadabile
Camera
Nu
Alte facilitati
Java MIDP 2.0 - Radio FM cu RDS - MP3/AAC/MPEG4 player - T9 - Image viewer - Editor de imagini - Organizator
Aspectul exterior al acestui telefon cu siguranta ca nu a fost neglijat de producator, astfel carcasa este facuta dintr-un plastic mat (culoare standard mystic purple), cu un contur argintiu si, evident cu insertii de portocaliu ce nu fac uitata apartenenta la seria Walkman (logo ce il regasim pe latura din stanga a telefonului).
Avand niste dimensiuni departe a fi potrivite pentru un telefon compact (106 x 54 x 15 mm), el este totusi unul dintre cele mai subtiri smartphone-uri, lucru datorat probabil si lipsei camerei foto.
“Inima” sa din Li-Ion are o capacitate de 900mAh, ceea ce ar insemna, conform producatorului, cam 7.5 ore de discutii cu prietenii sau pana la 340 ore in stand-by.
Tastatura este la acelasi nivel cu telefonul si pare in regula atata timp cat nu vrei sa scri mesaje de dragoste iubitei. In cazul in care doresti acest lucru trebuie sa te armezi cu rabdare (fara tutun), si sa nu le scri in graba, pentru ca altfel s-ar putea sa gresesti literele. Poate ai fi tentat sa folosesti mai de graba acel creion indicator pentru a scrie direct pe ecran. Pare o optiune ce nu solicita atatia nervi, si in plus, castigi la capitolul originalitate.
Ecranul sensibil al lui W950i este destul de maricel avand 2.6 inchi, suportand 262 000 de culori la o rezolutie QVGA(240 x 320 pixeli), fiind destul de incomod sub actiunea directa a razelor solare. In intuneric insa, este o adevarata feerie de culori.
Acest telefon vine sa ii contazica pe cei care spun ca modelele Sony Ericsson ar avea probleme cu semnalul, in plus ofera un nivel al alertarii prin vibratii bun iar cel al soneriilor este mai mult decat suficient pentru a fi auzit in locurile aglomerate.
Sony Ericsson W950i inglobeaza o agenda telefonica cu o capacitate nelimitata. Astfel nu mai aveti nici o scuza ca nu aveti numarul de telefon al varului de gradul trei al soacrei si sincer, as baga mana in foc ca veti fi mai selectiv cand va veni vorba de a trimite SMS-uri de felicitare pentru Craciun sau Paste.
Ca si cu orice alt telefon inteligent, puteti primi sau transmite email-uri. Suporta protocoluri POP3, IMAP si SMTP .
Sony Ericsson W950i are in plus pe langa cei 4GB inca 64MB memorie flash si 64MB RAM, nemaiexistand in plus nici o posibilitate de a introduce memorie suplimentara.
Cu siguranta, atractia acestui telefon este player-ul pentru muzica, unul dintre cele mai dezvoltate, existente la vreun telefon mobil. Suporta playlist-uri in care va puteti adauga toate preferintele muzicale, iar egalizatorul pe laga presetarile obisnuite, include si Walkman MegaBass. In plus veti putea vizualiza mereu ceea ce ascultati, player-ul fiind capabil chiar sa recunoasca titlul, artistul sau chiar albumul unor fragmente de melodii prin TrackID.
Tasta dedicata a player-ului de pe tastatura impreuna cu tastele multimedia (REW, STOP/PLAY, si FFW) ce prind viata odata ce player-ul este pornit, fac intr-adevar viata mai usoara pentru cel ce are norocul sa intre in posesia unei asemenea bijuterii.
Difuzorul ofera o adevarata simfonie a sunetelor desi parca sunetele joase sunt putin distorsionate. Oricum daca doresti calitate, iti recomandam sa asculti muzica preferata la castile stereo, preferabile pana la urma daca nu vrei sa faci prea multa galagie in jurul tau si sa atragi atentia.
Aplicatia pentru playerul video ofera functiile de baza, materialele video putand fi urmarite in modul landscape, pe tot ecranul. Producatorul spune ca W950i este capabil sa ruleze fisiere format video cu o rezolutie VGA, avand o captura de 30 de cadre pe secunda, care este mai mult decat suficienta pentru a urmari videoclipuri sau chiar filme. In afara de formatele uzuale pentru telefoanele mobile 3GPP, acest smartphone suporta MP3, AAC+, MPEG4.
Daca te-ai saturat de muzica si doresti sa auzi ce mai e nou prin tara, de mare folos iti va fi aplicatia radio FM, una dintre cele mai dezvoltate intalnite pana in prezent la telefoanele mobile, ce are capacitatea de a retine pana la 20 de posturi.
Cand vine vorba de conectare la calculator sau alte dispozitive, acesta are in dotarea sa cablu USB, port infrarosu, Bluetooth 2.0 sau GPRS.
Daca doriti sa navigati pe internet, nici o problema. W950i vine echipat cu browser-ul Opera 8, ce si-a facut un renume ca fiind unul dintre cele mai bune browsere pentru telefoanele mobile si suporta HTML, XHTML sau JavaScript. In plus, folosind transmisiile RSS, va puteti abona la ultimele stiri de pe paginile web.
Tehnologia 3G aduce viteze mari de transfer de date de pana la 384kbps, oferind acces rapid si simplu la apeluri video, transmisii audio si video, navigare pe Internet sau email oriunde te-ai afla..
Din pacate acest telefon nu va putea fi de folos celor ce doresc sa copieze la examene intrucat nu are aplicatia Quickoffice preinstalata, ce ar fi permis deschiderea sau chiar editarea documentelor Word, Excel sau PowerPoint.
In final, pentru a concluziona cele prezentate, sa enumeram avantajele si dezavantajele pe care modelul Sony Ericsson W950i le are:
Avantaje:
- capacitatea de stocare de 4 GB
- Walkman MP3 player si FM radio stereo cu RDS
- 3G
- Tastele multimedia dedicate
- Symbian 9.1 OS cu interfata UIQ 3.0
- Touchscreen cu rezolutie QVGA
- Conectivitate prinBluetooth 2.0, port infrarosu si USB 2.0
Dezavantaje:
- Nu are camera foto
- Nu are slot pentru card de memorie
- Nu suport EDGE
- Tastatura destul de anevoioasa
Poate ar mai trebui amintit pretul acestui telefon, care este unul pe masura capacitatilor sale mentionate pana acum: 2.249 Lei.
Noutati




