Inteligenta artificiala din "Her" devine realitate in 15 ani, crede futurologul Ray Kurzweil
calendar_month 21 Feb 2014, 13:30

Futurologul Ray Kurzweil sustine ca inteligenta artificiala din filmul "Her" poate deveni o realitate pana in 2029. Samantha, inteligenta artificiala cu vocea lui Scarlett Johansson, este un concept SF care poate fi dezvoltat in urmatorii 15 ani, crede expertul.
Promovat in Romania ca "Ea", filmul lui Spike Jonze prezinta o poveste de dragoste intre un barbat aflat in proces de divort si un sistem de operare cu interfata vocala, care poate evolua. Kurzweil spune ca o inteligenta artificiala la fel de complexa ca o fiinta umana poate fi creata in jurul anului 2029.


Pelicula "Her", nominalizata la trei premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, are insa si elemente mai putin realiste, sustine futurologul. Kurzweil a fost deranjat de faptul ca Samantha are doar o prezenta audio si crede ca in 15 ani va fi foarte usor ca o inteligenta artificiala sa aiba si o componenta vizuala, prin imagini proiectate direct pe retina.
Evolutia inteligentei artificiale din "Her" este insa prea rapida, iar o astfel de tehnologie care invata si se adapteaza nu va fi la fel de impresionanta ca personajul din film, a mai spus futurologul Ray Kurzweil.
Sursa: SlashFilm