Cercetarile Kaspersky dezvaluie amploarea utilizarii GenAI in companii si ingrijorarile top managementului
3/35596
calendar_month 28 Nov 2023, 13:35


Un studiu derulat de Kaspersky in mai multe tari din Europa inclusiv Romania subliniaza o ingrijorare tot mai mare in randul directorilor C-level cu privire la infiltrarea tacuta a inteligentei artificiale generative (GenAI) in organizatiile lor. Aproape toti (95%) managerii seniori intervievati cred ca GenAI este utilizat in mod regulat de catre angajati, peste jumatate (53%) declarand ca acum anumite departamente de business sunt gestionate de noua tehnologie.

Amploarea utilizarii este de asa natura incat majoritatea directorilor (59%) exprima acum ingrijorari profunde cu privire la potentialele riscuri de securitate care ar putea pune in pericol informatiile sensibile ale companiei si ar putea duce la pierderea totala a controlului functiilor de baza ale businessului.
 
Considerata pana nu demult o noutate tehnologica, GenAI a evoluat rapid ca o forta formidabila pentru companiile mari, capabila sa automatizeze si sa realizeze o gama larga de sarcini. Cu toate acestea, cercetarea sugereaza ca directorii C-suite au pierdut deja controlul asupra implementarii, supravegherii si scopului GenAI in cadrul organizatiilor lor.

Dintre cei chestionati, studiul arata ca doar 22% au discutat despre stabilirea unor reguli si reglementari pentru a monitoriza utilizarea GenAI, in ciuda faptului ca 91% au afirmat ca au nevoie de o mai buna intelegere a modului in care datele interne sunt utilizate de catre angajati pentru a se proteja impotriva riscurilor critice de securitate sau a scurgerilor de date.
 
In Romania, 29% dintre respondentii C-level chestionati spun ca folosesc personal GenAI, asa ca nu ii impiedica nici pe angajati sa faca acest lucru, iar 11% spun ca, desi nu le-au interzis angajatilor asta, ar prefera totusi ca acestia sa nu foloseasca GenAI la locul de munca.
 
Dan Demeter, cercetator in domeniul securitatii, in cadrul GREAT Kaspersky spune „La fel ca BYOD, GenAI ofera avantaje masive companiilor in materie de productivitate, dar in timp ce descoperirile noastre dezvaluie ca directorii recunosc in mod clar prezenta GenAI in organizatiile lor, amploarea utilizarii si scopurile sale sunt inca un mister.

Avand in vedere ca evolutia GenAI nu da semne de incetinire, cu cat aceste aplicatii functioneaza mai mult timp necontrolat, cu atat vor deveni mai greu de controlat si de securizat in functiile majore de business-ului, cum ar fi HR, Finante, Marketing sau chiar IT.”
 
In Romania, departamentele de business in care directorii C-level cred ca se foloseste cel mai mult GenAI sunt:

IT (29%)
Marketing (19%)
Vanzari (12%)

Pentru a functiona eficient, GenAI se bazeaza pe invatarea continua prin procesarea de date – dar orice date introduse intr-o aplicatie de catre un angajat sunt transmise imediat in afara organizatiei sale, fapt similar cu o dezvaluire neintentionata a datelor. Preocuparile managerilor cu privire la modul in care acest lucru ar putea duce la pierderi de date sunt reale, trei din cinci (59%) directori seniori exprimandu-si o ingrijorare serioasa fata de potentialele brese de securitate atunci cand angajatii introduc informatii in platformele GenAI.
 
In ciuda acestor ingrijorari, descoperirile arata ca exact jumatate dintre directori (50%) au inca planuri de viitor pentru a valorifica GenAI si a automatiza sarcinile repetitive de care angajatii lor se ocupa zilnic in prezent. Alti 44% si-au semnalat intentia de a integra GenAI in propriile lor rutine pentru a-si imbunatati productivitatea.



Avand in vedere riscurile inerente de securitate, surprinzator, un sfert (24%) dintre directori au declarat ca sunt cei mai inclinati sa automatizeze departamentele IT si de securitate cibernetica folosind GenAI. In Romania, un sfert (25%) dintre respondentii C-level au spus ca daca ar putea automatiza unele departamente ale businessului lor cu GenAI, ar alege departamentul IT/securitatea cibernetica, urmat de marketing (19%) si vanzari (12%).
 
In ceea ce priveste oportunitatile de utilizare GenAI in cadrul companiilor in viitor, respondentii din Romania spun ca isi doresc in aceeasi masura sa implementeze noua tehnologie in automatizarea sarcinilor obositoare pentru angajati (45%), dar si pentru ei insisi (45%).
 
„S-ar putea crede ca perspectiva pierderii de date sensibile si a controlului asupra unitatilor critice ale businessului ar putea da de gandit directorilor, dar constatarile noastre arata ca aproape un sfert dintre acestia iau in considerare in prezent delegarea unora dintre cele mai importante functii ale acestora catre AI. Inainte sa se intample acest lucru, este imperativ ca o intelegere cuprinzatoare a managementului datelor si implementarea unor politici solide sa preceada orice integrare a GenAI in mediul corporativ.”
 
Metodologie: cercetarea a fost realizata de Censuswide in perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2023, intervievand 1.863 de directori C-level din Marea Britanie, Franta, Germania, Spania, Italia, Romania, Tarile de Jos si Grecia.



Sondaj

Cu cine veti vota la alegerile prezidentiale din 4 mai 2025?