Liderul de la Casa Albă, care îşi exprimase deja „îngrijorarea” după ce a descoperit un videoclip cu el însuşi creat de la zero cu ajutorul deepfake, s-a simţit mai preocupat de acest subiect după ce a văzut superproducţia „Mission Impossible: Dead Reckoning” cu Tom Cruise, a dezvăluit Bruce Reed, adjunctul şefului de cabinet al Casei Albe, într-un interviu acordat Associated Press, potrivit News.ro.
„Dacă inteligenţa artificială îi dăduse deja motive de îngrijorare înainte de a vedea acest film, el a văzut (în acest film) alte motive de alarmă”, a declarat Bruce Reed, care a vizionat „Mission Impossible: Dead Reckoning” împreună cu Joe Biden la Camp David, staţiunea oficială de vacanţă a preşedintelui.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/cum-s-a-implicat-joe-biden-in-lupta-pentru-controlul-inteligentei-artificiale-dupa-ce-a-vazut-mission-impossible-7-2564523